RBE (Romania Braşov Electronics) este numele noii divizii, prin intermediul căreia liderul mondial din domeniul siguranţei auto şi-a propus creşterea nivelului de expertiză pentru Tech Center-ul său din Braşov. Celor peste 450 de ingineri care dezvoltă şi testează soluţii de siguranţă pasivă pentru majoritatea producătorilor auto de pe glob, li se vor alătura noi colegi ce vor fi recrutaţi în vederea inovării şi dezvoltării sistemelor electronice de siguranţă din zona de Passive Safety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectele în care vor fi implicaţi inginerii braşoveni au un grad ridicat de atractivitate întrucât presupun interacţiune directă cu clienţii, printre aceştia regăsindu-se nume importante din industria auto precum Volkswagen, Audi, Jaguar, Porsche, Daimler sau Land Rover.

Autoliv caută ingineri de dezvoltare şi testare software şi are drept prim proiect dezvoltarea unor inovaţii din domeniul Pre-Pretensioner, sistemul responsabil pentru funcţii inteligente ale centurii de siguranţă, prin care sunt folosite informaţii primite de la senzori pentru a reţine în scaun ocupantul, chiar şi înainte de o coliziune iminentă. Echipa de la Braşov coordonează proiectele europene din domeniu, din fază de cotare şi până la livrarea la client, totodată este leading tech center pe zona de aplicaţii electronice.

La începutul anului 2019 divizia de electronice îşi va extinde activitatea inovativă în zona de ”Active Seatbelts” – cu proiecte precum încorporarea unui sistem de vibraţii în centură pentru diverse atenţionări – dar şi în zona de ”Steering Wheels”, cu aplicaţii inovative integrate în volanele autoturismelor.

Noua divizie RBE va beneficia de îndrumarea colegilor cu experienţă care au ales să facă mutarea din Timişoara în Braşov, ulterior desprinderii oficiale a entităţii Veoneer, reprezentată de fostele divizii Autoliv din Timişoara şi Iaşi.

Inginerii Autoliv dezvoltă soluţii bazate pe cercetare multi-disciplinară. Capabilităţile senzoriale ale vehiculelor trebuie încorporate astfel încât acestea să ţină cont atât de contextul rutier, cât şi de starea şoferului, atunci când răspund unor evenimente din trafic.

Pe lângă echipele de ingineri de dezvoltare şi testare software deja existente, în structura diviziei de la Braşov urmează să se alăture Project Manageri, dar şi specialişti în zona de Quality Assurance, pentru a asigura integritatea portofoliului de activităţi.

Autoliv este liderul mondial în sisteme de siguranţă auto, iar prin intermediul subsidiarelor sale dezvoltă şi produce sisteme de siguranţă auto pentru cei mai mari producători din industria automotive. Autoliv are peste 72.000 de angajaţi în 27 de ţări. În plus, compania are 23 de centre tehnice în nouă ţări din întreaga lume. În România, Autoliv este prezentă din 1997, având peste 11.000 de angajaţi. În fiecare an, produsele Autoliv salvează peste 30.000 de vieţi şi contribuie la evitarea a sute de mii de accidente grave.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.