Fostul primar al Sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie a declarat joi, la Curtea de Apel Bucureşti, referitor la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2009, că ştia implicarea lui Gabriel Oprea şi a lui George Maior pentru a-l face pe Traian Băsescu să câştige scrutinul, fapt cunoscut de mai multe persoane, cărora le-ar fi teamă să vorbească. Vanghelie le-a mai spus jurnaliştilor să îl caute pe Gabriel Oprea, care susţine că George Maior l-a drogat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Vă dau un răspuns şi pot să vă spun că în următoarele zile voi face o conferinţă de presă pe acest subiect. Uitaţi-vă la ce am declarat în perioada aceea, uitaţi-vă ce am declarat imediat, la Congres, se pare că am avut o intuiţie. Cam ce spuneam eu atunci, cam astea se dovedesc acum. Nu neapărat că ştiam că au fost la Gabriel Oprea, ştiam implicarea lui Oprea, ştiam implicarea lui Coldea şi ştiam pentru că cunoşteam nu doar eu, cred că puţin mai mulţi, nu foarte mulţi, cred că puţin mai mulţi, dar nu au curaj să vorbească. Ştiu şi cum au fost anunţate persoanele implicate, plecând de la domnul Maior în jos, de cine a fost anunţat, de şedinţele noastre oficiale, şedinţele noastre oficiale cu deciziile noastre oficiale din partid”, a afirmat Marian Vanghelie, întrebat dacă ştia că în 2009 Florian Coldea, George Maior şi Laura Codruţa Kovesi au fost acasă la Gabriel Oprea pentru a-l face pe Traian Băsescu preşedinte.

De asemenea, chestionat dacă l-au trădat colegii de partid, fostul social-democrat a răspuns afirmativ.

"Da. M-am dus şi l-am rugat pe domnul Coldea să îl ajute pe domnul Ponta şi nu a vrut. L-a ajutat pe Mircea Geoană şi, surpriză, a câştigat Ponta. Este de noaptea minţii. L-aţi căutat pe domnul ministru Oprea să îl vedeţi la faţă? Nu. Vă rog căutaţi-l”, a completat el.

Vanghelie le-a spus jurnaliştilor să îl caute pe Gabriel Oprea, care susţine că George Maior l-a drogat.

"E foarte important. Să vă zic un singur lucru - ei, care erau stat, în ghilimele, astăzi unul din reprezentanţii statului, în ghilimele, după perioada trecută, adică domnul Gabriel Oprea, zice că domnul Maior l-a drogat. Căutaţi-l să vedeţi, să vă spună dumneavoastră”, a conchis Marian Vanghelie. 

Liviu Dragnea a anunţat, miercuri, la Antena 3, că intenţionează să preia conducerea comisiei parlamentare de anchetă privind implicarea unor instituţii în desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 2009, urmând să verifice dacă preşedintele Camerei Deputaţilor poate prelua preşedinţia unei comisii de anchetă.

El a precizat că vor fi chemate la comisie nu doar persoanele despre care s-a scris în presă în ultimele zile că s-ar fi implicat în procesul electoral din 2009.

”Vreau să chemăm la audieri toate persoanele despre care avem informaţii sau despre care pot apare informaţii în zilele următoare în legătură cu ce s-a întâmplat la acele alegeri (...) O să fie chemat şi ministrul Baconschi, o să fie chemat şi şeful STS, Marcel Opriş, Vasile Blaga şi mai mulţi cetăţeni din România despre care noi avem informaţii. Şi cu această comisie de anchetă şi cu alte anchete pe care sper să le înceapă comisia de control al SRI, să aducem la lumină toate discuţiile despre implicarea în politică, în alegeri, în justiţie a unor instituţii”, a declarat preşedintele PSD.

Liderii coaliţiei PSD - ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, au anunţat, miercuri, că au convenit să ceară Parlamentului înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru "a clarifica aspectele ce ţin de organizarea alegerilor din 2009, dar şi de rezultatul scrutinului prezidenţial", susţinând că o astfel de comisie este necesară "ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public şi care pun sub semnul întrebării respectarea principiului alegerilor libere şi corecte ca premisă esenţială a funcţionării democraţiei în România".

Dan Andronic a scris luni că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea sunt două dintre personajele care au ajutat la victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale din 2009.

Andronic susţine că în noaptea de după turul al doilea al prezidenţialelor Gabriel Oprea i-a spus să vină la locuinţa sa, pentru că are nevoie de el, iar acolo i-a găsit pe George Maior, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.

“Am înţepenit. Acolo era Statul! În acel birou se găseau George Maior, directorul SRI, Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, Laura Codruţa Kovesi, procurorul general al României, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne şi încă o persoană înaltă pe care nu o cunoşteam. Voturile din diaspora. Aici, Florian Coldea avea multe date şi cifre, dar şi George Maior primea informaţii. Cred că, atât cât am stat eu acolo, Kovesi a primit cel puţin două telefoane la care a răspuns: „Da, domnule Preşedinte”. După care ieşea din încăpere şi continua discuţia. În mod evident, Kovesi era o parte importantă a grupului, înţelegeam din modul în care punea întrebările referitoare la acţiunile ce se pot întreprinde. Au rămas în acea încăpere Laura Codruţa Kovesi, George Maior, Florian Coldea, Gabriel Oprea…Oamenii care au făcut posibilă victoria lui Traian Băsescu în 2009”, a scris Andronic.

El a fost audiat marţi la Direcţia Naţională Anticorupţie, declarând că a fost citat într-un dosar mai vechi, fără a da alte informaţii despre cauza în care a fost chemat de procurori.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, tot marţi, că Dan Andronic, om de afaceri şi consultant politic, are calitatea de suspect, fiind acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, pentru că în septembrie 2016, când a fost audiat în dosarul privind campania prezidenţială din 2009, a făcut declaraţii mincinoase despre banii încasaţi de firma sa pentru consultanţa politică acordată de el în campania electorale, acreditând ideea că persoanele inculpate în cauză nu au participat la săvârşirea faptelor de care sunt acuzate.

Tot marţi, preşedintele Comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, a afirmat marţi, la Parlament, că jurnalistul Dan Andronic va fi audiat săptămâna viitoare, în cadrul Comisiei, în legătură cu afirmaţiile pe care acesta le-a făcut cu privire la turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2009.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.