Alianţa USR PLUS a transmis, luni seară, că situaţia prezentată de Biroul Electoral Central cu privire la voturile obţinute de Alianţă la alegerile din 27 septembrie este eronată. Potrivit datelor transmise de Alianţa USR PLUS, formaţiunea a obţinut 748.171 de voturi reprezentând 9,34%, la votul politic pentru consiliul judeţean, nu 6,65%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Situaţia din procesul-verbal de pe site-ul AEP este eronată cu privire la USR PLUS, astfel:
1.  AEP a omis în mod eronat să pună în procesul-verbal rezultatele de la Bucureşti.

2. Alianţa USR PLUS a fost în mod eronat înregistrată sub mai multe nume de competitori electorali (de exemplu, pentru Brăila apare un competitor numit Alianţa USR PLUS Brăila - deşi este aceeaşi alianţă ca în celelalte judeţe)”, a transmis, luni seară, Alianţa USR PLUS. 

Potrivit formaţiunii, ”rezultatele reale la votul politic pentru consiliile locale sunt următoarele: USR PLUS a obţinut 748.171 de voturi reprezentând 9,34% din totalul voturilor valabil exprimate, adică 8.013.291.

”USR PLUS a obţinut 1.607 de mandate de consilieri. Aceste numere nu includ voturile şi mandatele obţinute în alianţe cu alte partide (de ex. Forumul Democrat al Germanilor din România sau PNL) ci doar pe cele obţinute de USR şi PLUS, separat sau împreună. În fapt, numărul de voturi şi de mandate obţinut este chiar mai mare, luându-le şi pe acelea obţinute în alianţe cu aceste terţe partide în considerare”, a transmis formaţiunea.

Potrivit datelor oficiale transmis, luni seară, de BEC, laconsiliile judeţene, PNL a obţinut 30,76%, PSD are 22,32%, Alianţa USR-PLUS are 6,65%, PMP are 5,88%, UDMR – 5,28%, Pro România – 4,95%, iar ALDE – 2,91%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.