UDMR Mureş consideră "inacceptabilă" propunerea Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României” de retragere a distincţiei liderului UDMR Kelemen Hunor, considerând că lezează întreaga comunitate maghiară din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În opinia noastră, acest gest nu îl vizează în mod special pe preşedintele Kelemen Hunor, această atitudine lezează întreaga comunitate maghiară din România, care în ultimii o sută de ani a contribuit semnificativ la procesul de dezvoltare a acestui stat, iar acum, în loc de recunoaştere şi apreciere, statul recurge, din nou, la un gest extrem de neprietenos şi ostil faţă de comunitatea maghiară", afirmă reprezentanţii UDMR Mureş. 

Ei mai spun că motivul retragerii distincţiei este o ironie, deoarece această decizie este consecinţa unor afirmaţii dintr-un interviu prin care preşedintele UDMR dorea să promoveze dialogul româno-maghiar.

UDMR Mureş mai spune că este regretabil şi scandalos ceea ce se întâmplă, sancţionarea unor afirmaţii făcute într-un interviu reprezentând, de fapt, o dovadă clară de încălcare a libertăţii de exprimare, care este un drept fundamental, garantat prin Constituţie.

"Nu vom renunţa să ne exprimăm în continuare opiniile clar şi deschis, prin dialog, chiar dacă comunitatea noastră este în mod constant ţinta unor atacuri, chiar dacă ne sunt retrase distincţiile acordate", adaugă reprezentanţii UDMR Mureş.

Consiliul de onoare al Ordinului naţional „Steaua României” a decis miercuri să propună preşedintelui Klaus Iohannis retragerea distincţiei "Steaua României" în grad de comandor liderului UDMR Kelemen Hunor, motivul fiind declaraţii ale acestuia cu privire la Ziua Naţională, precum şi alte declaraţii, a anunţat, la Antena 3, fostul şef al SRI Costin Gerogescu, membru al consiliului.

Membrii acestui for sunt academicianul Ionel Haiduc, Gabriela Firea, Şerban Brădişteanu, Ecaterina Andronescu, Constantin Degeratu, Mircea Geoană şi Costin Georgescu.

Conform lui Costin Georgescu, la propunerea unuia dintre membrii acestui for, pe care nu l-a nominalizat, s-a decis, cu cinci voturi "pentru' şi o abţinere, să-i fie adresată preşedintelui Iohannis solicitarea de retragere a distincţiei acordate lui Kelemen Hunor. Fostul şef al SRI nu a putut preciza cum s-au repartizat voturile, votul fiind secret.
 
Motivul invocat au fost declaraţii ale liderului UDMR cu privire la semnificaţia zilei de 1 Decembrie, care, în opinia membrilor Consiliului de onoare al Ordinului naţional „Steaua României”, ar reprezenta o încălcare a Constituţiei.

Georgescu a precizat că singurul care nu a fost prezent a fost Ionel Haiduc, aflat la Cluj.

Kelemen Hunor a primit în anul 2000 Ordinul Steaua României în grad de Comandor.

În cazul în care va accepta solicitarea Consiliului de onoare al Ordinului naţional „Steaua României” , preşedintele Klaus Iohanns, va trebuie să emită un decret de retragere a disctincţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.