Preşedintele PSD Dâmboviţa, senatorul Adrian Ţuţuianu, le-a transmis o scrisoare participanţilor la mitingul proguvernamental de la Târgovişte prin care le mulţumeşte pentru solidaritatea arătată faţă de guvernul Grindeanu. Potrivit estimărilor lui Ţuţuianu, la miting au participat 12.000 de persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Conducerea Partidului Social Democrat – organizaţia Dâmboviţa- mulţumeşte tuturor celor care au ales să participe la mitingul desfăşurat la Târgovişte, pentru a-şi manifesta susţinerea faţă de  Guvernul României condus de Sorin Grindeanu şi faţă de preşedintele PSD, domnul Liviu Dragnea. Încă o dată am dat dovadă de responsabilitate, de încredere şi de solidaritate, motiv pentru care PSD, prin guvernul legitim ales, trebuie şi poate să ducă la bun sfârşit proiectul de guvernare pentru care atâţia români au votat şi în care cred”, se arată în scrisoarea lui Adrian Ţuţuianu.

El consideră că participanţii la manifestaţia de la Târgovişte au vrut să-şi exprima dorinţa ca votul din 11 decembrie să fie respectat, iar guverul rezultat în urma alegerilor să guverneze în folosul românilor.

”Cei peste 12.000 de participanti, care au venit în ciuda vremii nefavorabile, ne întăresc convingerea că avem datoria, indiferent de piedici, să luptăm pentru a asigura românilor un trai mai bun, pentru a le fi respectate drepturile şi libertăţile fundamentale şi pentru a face din România o ţară respectată în lume”, consideră liderul PSD Dâmboviţa.

Cei mai importanţi lideri ai PSD Dâmboviţa, dar şi ministrul Rovana Plumb au fost prezenţi, sâmbătă, la mitingul organizat la Târgovişte de PSD Dâmboviţa. Timp de câteva zeci de minute, ei s-au adresat mulţimii de pe o scenă acoperită, amenajată în Piaţa Revoluţiei, unde a fost organizată manifestaţia, transmiţând mesaje de susţinere pentru Guvernul condus de Sorin Grindeanu, dar şi pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, despre care Rovana Plumb a spus că este ”un lider cu viziune şi cu principii pe care şi le apără cu toată fiinţa sa”.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb, fostul ministru de externe Titus Corlăţean, în prezent senator, preşedintele comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, au fost prezenţi, alături de primari, consilieri locali şi consilieri judeţeni ai PSD la mitingul organizat de PSD Dâmboviţa.

Liderii naţionali ai partidului şi cei mai importanţi lideri locali s-au adresat mulţimii de pe o scenă acoperită, amenajată în centrul municipiului Târgovişte, iar mesajele lor au fost de susţinere pentru Guvern, dar şi pentru liderul PSD, Liviu Dragnea.

Şirul discursurilor ţinute la mitingul de la Târgovişte a fost deschis de către preşedintele organizaţiei judeţene PSD, Adrian Ţuţuianu. ”Am venit astăzi să spunem tuturor că şi noi contăm, că democraţia nu se negociază, că dreptul nostru trebuie respectat, că poporul a decis pe 11 decembrie, că poporul este suveran”, le-a spus Ţuţuianu.

La rândul său, Rovana Plumb le-a amintit celor prezenţi că liderii PSD au jurat cu mâna pe Biblie că vor apăra România. ”Suntem astăzi aici în număr atât de mare pentru că vrem o Românie normală, pentru că vrem să ne apărăm votul din 11 decembrie şi pentru că susţinem Guvernul Grindeanu. Românii ştiu că noi vrem să guvernăm în folosul lor, în folosul României, de aceea ne-au dat încrederea şi ne-au acordat votul lor pe 11 decembrie şi trebuie să ne apărărm votul. Adversarii nioştri politici, în loc să-şi recunoască cu demnitate înfrângerea, au vrut să distrugă PSD, au vrut să spulbere speranţele de bunăstare ale poporului romîn, au vrut să sădească discordia în societatea românească. Noi ştim însă că România nu poate fi divizată, nu poate să fie ameninţată, abuzată, România este vie şi demnă şi asta demonstrăm noi, astăzi, aici. (…). Ne-am angajat şi am jurat cu mâna pe Biblie că vom apăra această ţară, că vom aduce prosperitate în România, că vom reface tot ceea ce au stricat guvernările de dreapta şi guvernările tehnocrate. Noi vom fi cei care cu înţelepciune şi demnitate vom lupa pentru interesele românilor, pentru România”, a spus Rovana Plumb.

Spre finalul discursurilor, la Târgovişte a început să plouă, iar în acest context liderul PSD Dâmboviţa le-a cerut particpanţilor să deschidă umbrelele, dar să nu renunţe la manifestaţie.Ţuţuianu a spus că la mitingul de la Târgovilşte sunt prezenţi peste 10.000 de oameni, care susţin Guvernul şi pe Liviu Dragnea.

 La evenimentul de la Târgovişte au fost prezenţi şi reprezentanţi ai PSD Argeş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.