Şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care se dezbate moţiunea de cenzură a început, la ora transmiterii acestei ştiri. Şedinţa este condusă de Marcel Ciolacu şi Călin Popescu Tăriceanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CITEȘTE ȘI Ludovic Orban: Negocierile pentru susţinerea moţiunii de cenzură vor continua până la momentul votului / Parlamentarii PSD şi ALDE care votează moţiunea au şansa să se reabiliteze în faţa românilor

Din totalul de 465 de parlamentari şi-au înregistrat prezenţa 250 de senatori şi deputaţi.

Plenul reunit al Parlamentului dezbate şi votează, marţi, moţiunea de cenzură a opoziţiei. Este nevoie de 233 de voturi favorabile pentru ca Guvernul să cadă. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că negocierile pentru susţinerea moţiunii de cenzură vor continua până la momentul votului şi a susţinut că parlamentarii PSD şi ALDE au două variante: să îşi înceteze cariera politică rămânând complicii acestui regim toxic pentru România sau să aibă şansa de a se reabilita în faţa cetăţenilor români votând moţiunea de cenzură.

Moţiunea, semnată de 173 de parlamentari, a fost depusă miercuri şi în aceeaşi zi a fost citită în plen, în prezenţa unui număr foarte mic de parlamentari.

”În doi ani şi jumătate, PSD şi ALDE au dezbinat o ţară întreagă, au distrus rolul instituţiilor fundamentale, au mutilat legi importante, au compromis şansa de a moderniza ţara şi au atentat constant la bazele democraţiei româneşti şi ale statului de drept! În 26 mai 2019, PSD a reuşit să ne unească pe toţi, pe cei de acasă şi din străinătate, ca să ne salvăm ţara din mâinile PSD şi am reuşit!”, afirmă semnatarii în textul moţiunii. Premierului Viorica Dăncilă i se transmite că rolul său s-a încheiat şi că trebuie să plece, dar nu înainte să răspundă politic pentru atentatul la drepturile fundamentale pe care, împreună cu Teodor Meleşcanu şi Carmen Dan, l-a condus împotriva a milioane de români din diaspora. ”Aţi destabilizat întreaga arhitectură constituţională a statului român, prin destructurarea sistematică a instituţiilor constituţionale, prin slăbirea sistemului de checks and balances, prin subordonare politică pe bază de numiri de incompetenţi şi servili”, i se reproşează premierului.

Moţiunea de cenzură se adoptă cu votul manjorităţii senatorilor şi deputaţilor, ceea ce înseamnă că este necesar ca 233 de parlamentari să voteze „pentru”. Votul este secret, exprimat cu bile.

Moţiunea de cezură a fost semnată de parlamentari de la PNL, USR, PMP şi UDMR. Victor Ponta a anunţat că parlamentarii Pro România nu semnează moţiunea, dar că vor vota la vedere în favoarea acesteia.

În plus, liberalii poartă negocieri şi cu parlamentari de la putere pentru a obţine voturile necesare. Liderul PNL, Ludovic Orban, spunea joi seară că iniţiatorii moţiunii se bazează pe 214-215 voturi.

Totuşi, PSD a anunţat că parlamentarii săi vor asigura cvorumul, dar nu vor vota. De altfel, Viorica Dăncilă a anunţat că parlamentarii PSD care votează moţiunea vor fi excluşi din partid.

În 30 de ani, doar trei moţiuni de cenzură au fost adoptate de Parlament: în 2009, împotriva Cabinetului Boc II, după ce PSD s-a retras de la guvernare, în 2012, când a căzut Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, şi în 2017, când PSD şi-a dat jos propriul guvern, Cabinetul lui Sorin Grindeanu.

Prezentăm integral textul moţiunii:

”Duminică, 26 mai 2019, românii au votat într-un mod covârşitor cea mai legitimă moţiune de cenzură împotriva celei mai toxice guvernări din ultimii 30 de ani! În 26 mai, românii au spus un DA categoric pentru o Românie normală şi un NU categoric discursului şi acţiunilor anti-europene şi anti-justiţie ale PSD! Sancţiunea împotriva PSD şi împotriva Guvernului vine direct de la cetăţeni, care au spus răspicat că nu mai vor un guvern incapabil să ducă ţara spre bine şi care are o singură prioritate făţişă – atacurile permanente la adresa justiţiei.

În doi ani şi jumătate, PSD şi ALDE au dezbinat o ţară întreagă, au distrus rolul instituţiilor fundamentale, au mutilat legi importante, au compromis şansa de a moderniza ţara şi au atentat constant la bazele democraţiei româneşti şi ale statului de drept! În 26 mai 2019, PSD a reuşit să ne unească pe toţi, pe cei de acasă şi din străinătate, ca să ne salvăm ţara din mâinile PSD şi am reuşit!

Doamnă Prim-ministru,

Rolul dumneavoastră s-a încheiat! Nu mai aveţi niciun motiv şi niciun rost să mai rămâneţi prim-ministru. Puteţi pleca liniştită acasă, pentru că cetăţenii români v-au luat un bilet doar dus. Plecaţi, dar nu înainte să răspundeţi politic pentru atentatul la drepturile fundamentale pe care, împreună cu Teodor Meleşcanu şi Carmen Dan, l-aţi condus împotriva a milioane de români din diaspora. Acţiunile dumneavoastră din ziua votului nu trebuie să atragă doar răspunderea politică, adică demiterea din funcţia de prim-ministru, ci şi răspunderea legală! V-am avertizat de mai multe ori că, indiferent cine vă presează şi vă împinge la acţiuni ilegale şi anti-naţionale, cea care va răspunde legal sunteţi dumneavoastră. Atâta vreme cât cetăţeanul de rând răspunde în faţa legii, fără privilegii şi discriminări, şi dumneavoastră trebuie să daţi socoteală pentru fapte premeditate prin care aţi blocat exercitarea unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor români. Dacă nu aţi putut să-i gazaţi ca la Bucureşti, în 10 august, pe românii care nu vor o ţară condusă de incompetenţi şi de corupţi, atunci v-aţi gândit să-i umiliţi şi să-i batjocoriţi, ţinându-i la cozi interminabile, pentru ca într-un final să nu mai poată vota. Recunoaşteţi astăzi, în faţa românilor, care ar fi fost pentru PSD rezultatul alegerilor din 26 mai dacă toţi românii din diaspora ar fi putut să voteze!

Din păcate, nu vă dezminteţi şi, în loc să vă daţi demisia şi să vă cereţi scuze românilor pentru atentatul la democraţie pe care l-aţi dirijat, aţi considerat de cuviinţă să sfidaţi pe toată lumea şi să-l numiţi în Guvern pe Titus Corlăţean, cel care şi-a bătut joc de cetăţenii români şi care i-a împiedicat să voteze în anul 2014!

Aţi folosit instituţiile statului român împotriva propriilor cetăţeni, mai ales împotriva celor care au spus cu voce tare că s-au săturat de PSD şi de incompetenţii care conduc ţara. ”Duba de Topoloveni”, ”Parola de Târgovişte” sau „Nimicul de Suceava” sunt mărci înregistrate oficial ale PSD şi ele sunt expresia modului în care voi vă raportaţi de 30 de ani la cetăţenii români. Degeaba PSD şi-a schimbat blana de mai multe ori, din FSN în PDSR, PSDR sau PSD, pentru că nu aţi renunţat niciun moment la mentalităţile şi năravurile de dinainte de 1989. Nu ştiţi să guvernaţi decât prin ameninţări, şantaj, violenţe şi teroare, iar contraperformanţele guvernării sunt ascunse în spatele minciunilor, manipulărilor şi falsificării realităţii.

Aţi destabilizat întreaga arhitectură constituţională a statului român, prin destructurarea sistematică a instituţiilor constituţionale, prin slăbirea sistemului de checks and balances, prin subordonare politică pe bază de numiri de incompetenţi şi servili. Mai mult, aţi încercat să destabilizaţi şi subordonaţi justiţia română pentru a vă salva membrii corupţi şi clientela politică, fără a ţine cont de faptul că victimele colaterale au fost cetăţenii români care s-au trezit într-un paradis al infractorilor.

Doamnelor şi domnilor,

Guvernul PSD-ALDE trebuie demis imediat, pentru că vom sta în continuare cu sufletul la gură, ori de câte ori este şedinţă de guvern, iar pe ordinea de zi vor apărea, de nicăieri, noi ordonanţe de urgenţă toxice. Nimeni nu mai are încredere în PSD şi ALDE că nu vor relua atacul la sistemul judiciar şi la adresa legislaţiei penale. Poate că PSD se simte eliberat de Liviu Dragnea, însă noua conducere a partidului-stat este susţinută şi înconjurată de acelaşi grup numeros de inşi cu probleme grave în justiţie, care-şi freacă mâinile de nerăbdare şi abia aşteaptă să scrie ordonanţe de urgenţă în favoarea corupţilor. Cum să mai aibă cineva încredere într-un prim-ministru susţinut de PSD-ALDE, atâta vreme cât şase milioane şi jumătate de români au răspuns cu un DA hotărât la referendum, iar voi vă faceţi că nu vedeţi şi nu înţelegeţi! Românii v-au spus cu subiect şi predicat că ţara nu vrea amnistie şi graţiere pentru corupţi şi v-au interzis categoric să mai daţi ordonanţe de urgenţă care să distrugă şi ceea ce a mai rămas din sistemul de justiţie din ţară. Trebuie să plecaţi pentru că există riscul major să nu ţineţi cont de votul exprimat de români la referendum în chestiunile care privesc justiţia, aşa cum nu aţi dat doi bani pe opiniile şi recomandările venite de la Comisia de la Veneţia, de la Comisia Europeană şi Parlamentul European, de la partenerii noştri internaţionali, atunci când aţi dat ordonanţe de urgenţă care au afectat grav sistemul judiciar. Ştim că v-aţi propus să izolaţi România şi s-o scoateţi, bucată cu bucată, din Uniunea Europeană, însă cetăţenii v-au oprit la timp şi v-au spus să mergeţi acasă!

Doamnelor şi domnilor,

Această guvernare PSD-ALDE a transformat Radioul şi Televiziunea publice în oficine ale propagandei de partid şi de stat, unde până şi emisiunile despre agricultură deveniseră platforme de preamărire pentru Liviu Dragnea. Jurnalişti ai radioului plătit din impozitele cetăţenilor au devenit DJ-i la mitingurile PSD, în timp ce colegi ai lor erau scoşi forţat de pe post.

Domnilor guvernanţi, aţi făcut din instituţiile media nu slujitori ai poporului, ci slugile dumneavoastră personale, aţi folosit banii publici ca să vă plătiţi lăudători în prime-time la televizor şi ca să închideţi nu doar vocile opoziţiei, ci şi vocea libertăţii şi a raţiunii.

Doamnelor şi domnilor,

Guvernul PSD-ALDE trebuie demis de urgenţă şi pentru abuzul de încredere de care a dat dovadă semnând, pe bandă rulantă, ordonanţe de urgenţă profund neconstituţionale, care fac rău intereselor economice şi sociale ale românilor.

PSD şi-a consemnat în propria istorie autoratul unor ordonanţe toxice, precum Ordonanţa 7/2019, care a creat haos total în sistemul judiciar şi care a generat premisele unei amnistii mascate, în ciuda avertismentelor repetate ale Comisiei de la Veneţia! Tot la presiunile unor persoane din PSD, acest Guvern şi-a pus semnătura pe Ordonanţa 90/2018, ordonanţa care a pus pe picioare Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, adică ghilotina pentru magistraţii care nu salută aplecaţi în faţa liderilor PSD.

Acest Guvern este autorul Ordonanţei de urgenţă 114/2018, care a lovit la temelia sistemului energetic, care a compromis investiţiile în sectorul comunicaţiilor  şi care a scumpit creditele pentru tinerii care voiau să-şi cumpere o locuinţă. Printr-o singură ordonanţă aţi scumpit şi mai tare viaţa românilor, care sunt nevoiţi să plătească facturi mai mari la curent electric, la telefonie sau televiziune prin cablu. Printr-o singură ordonanţă aţi pus România pe picior de război cu Comisia Europeană, aţi vulnerabilizat securitatea aprovizionării cu gaze naturale, aţi distrus producţia de cărbune şi aţi împins România să devină importator net de energie electrică.

Deşi a existat un precedent pozitiv în anul 2015, când, cu susţinerea tuturor partidelor parlamentare, s-a dezbătut şi adoptat pachetul de legi privitor la diferite tipuri de alegeri, aţi preferat să reglementaţi de pe o zi pe alta, prin ordonanţă de urgenţă a guvernului, schimbarea modului de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene. Aţi evitat dezbaterea parlamentară pe un proiect aşa de important cum este cel referitor la alegerile locale.

Tot prin ordonanţă aţi decis ca pensiile să nu crească de la 1 ianuarie, ci de la 1 septembrie, deşi vă lăudaţi că o sa aveţi excedent la fondul de pensii. Dacă aveţi bani mai mulţi, de ce v-aţi împotrivit să majoraţi pensiile, aşa cum prevede legea, de la 1 ianuarie? Tot acest Guvern a dat şi Ordonanţa 9/2019, ca să întârzie cu o lună, de la 1 martie la 1 aprilie, majorarea alocaţiilor de stat pentru copii. Degeaba tot faceţi declaraţii în care spuneţi că Parlamentul trebuie să legifereze, pentru că prin abuzul de ordonanţe de urgenţă, Guvernul PSD-ALDE a făcut din Parlamentul României o simplă anexă a Guvernului.

Doamnelor şi domnilor,

Am ajuns să ne temem de consecinţele oricărui act normativ pe care îl adoptă acest Guvern. Agenda publică din România a fost acaparată în ultimii doi ani şi jumătate de problemele pe care le au cu legea unii indivizi din PSD! A sosit momentul ca agenda instituţiilor publice din România – Parlament, Guvern, administraţie centrală – să fie ocupată cu adevăratele probleme ale ţării noastre: dezvoltarea tuturor regiunilor ţării, modernizarea tuturor serviciilor publice şi o prosperitate reală pentru toţi!

România continuă să piardă oportunităţi în fiecare zi petrecută cu Guvernul PSD-ALDE la Palatul Victoria: pierdem şansa de a ne dezvolta pe seama fondurilor europene gratuite; pierdem oportunitatea de a profita de creşterea economică şi de a dirija surplusul economic pentru a construi infrastructură de transporturi, spitale regionale şi şcoli moderne; pierdem credibilitate în afara ţării, în faţa partenerilor noştri; pierdem şansa de a ne păstra tinerii în ţară!

Şi ca să se pună capac tuturor: zilele trecute, la cimitirul din Valea Uzului, s-a repetat, din păcate, după aproape aceeaşi regie ca la 10 august 2018, cu mulţi actori identici, filmul pus în scenă în subsolurile unor instituţii controlate de către Guvern. Deşi executivul avea cunoştinţă, de mai bine de o lună, de acţiunile cu caracter ilegal constatate inclusiv de unele instituţii ale Statului Român prin Inspectoratul de Stat în Construcţii, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerul Apărării Naţionale şi Prefectura Bacău, nu a făcut nimic pentru un dialog absolut necesar şi măsuri adecvate, prompte soluţionării diferendului şi a preferat o mascaradă de prezenţă la faţa locului a forţelor de ordine în ziua de 6 iunie 2019. Soluţiile v-au stat la îndemână, nu numai că nu le-aţi implementat, dar aţi creat haos şi neîncredere în instituţiile statale!

Doamnelor şi domnilor,

Avem obligaţia să demitem Guvernul PSD-ALDE pentru a da şansa României să intre în normalitate! Cetăţenii ne-au spus categoric că doresc o ţară normală! Orice vot de susţinere pentru PSD sau ALDE este un vot împotriva voinţei exprimată de români în 26 mai! Orice vot pentru moţiunea de cenzură este un vot pentru o şansă acordată României!

România are nevoie urgentă de un Guvern cu o viziune pro-europeană, cu maximum 15 ministere, nu cu 27, orientat către priorităţile de dezvoltare ale ţării: educaţia, sănătatea, investiţiile publice şi atragerea fondurilor europene! Viitorul Guvern are obligaţia să-şi dea tot concursul pentru implementarea unui sistem de vot modern şi actual care să permită în mod efectiv fiecărui cetăţean român aflat în străinătate să voteze.

Votaţi pentru această moţiune, pentru că votul românilor nu poate fi ignorat de niciun politician din România! Haideţi ca de mâine să începem schimbarea în bine, să începem să construim, pentru că ţara are nevoie de un guvern competent şi de multă muncă în interesul tuturor!”.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.