Regele Mihai a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale României, iar aceasta este o zi foarte tristă pentru România şi pentru români, spune preşedintele Klaus Iohannis. La rândul lui, premierul Mihai Tudose afirmă că majestatea sa a fost un model de moralitate şi demnitate pentru români şi o personalitate care a marcat puternic istoria României, în timp ce primarul Capitalei Gabriela Firea spune că spiritul Regelui Mihai va fi în continuare far călăuzitor şi reper moral pentru generaţiile ce vor urma. Fostul preşedinte al României Ion Iliescu şi-a exprimat, într-o postare pe blogul personal, regretul faţă de dispariţia regelui Mihai, despre care a spus că şi-a făcut datoria cu onoare şi a luat decizii determinante pentru viitorul ţării. Iliescu a amintit şi de faptul că relaţia sa cu Regele Mihai ”nu a fost simplă”, dar a pus acest lucru pe seama ”vremurilor agitate ale începutului tranziţiei”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Ambasadorul Marii Britanii: Regele Mihai a fost o figură foarte importantă în istoria noastră comună

Preşedintele Iohannis: Regele Mihai a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale României. Este o zi foarte tristă pentru România şi pentru români

Regele Mihai a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale României, iar aceasta este o zi foarte tristă pentru România şi pentru români, spune preşedintele Klaus Iohannis.

"Regele Mihai a fost una din cele mai mari personalităţi ale României şi a scris cu litere mari istoria României. Este o mare pierdere pentru România şi pentru români. Condoleanţe tuturor membrilor Casei Regale", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la scurt timp de la anunţul privind decesul Regelui Mihai.

El a spus că România va organiza toate ceremoniile funerare "aşa cum se cuvine".

"Cu siguranţă, vom avea şi zile de doliu naţional. Am avut chiar acum câteva minute o întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene şi am ţinut ca împreună să avem un moment de reculegere în amintirea celui care a fost Regele Mihai", a adăugat preşedintele Iohannis.

Ulterior, Administraţia Prezidenţială a transmis un comunicat de presă, în care preşedintele Klaus Iohannis subliniază că, prin tot ceea ce a făcut, Regele Mihai şi-a pus întreaga viaţă în slujba naţiunii române şi a servit cu abnegaţie, demnitate şi responsabilitate ţara în care s-a născut. El îşi exprimă speranţa că societatea românească şi reprezentanţii ei politici nu vor lăsa ca moştenirea lui Mihai I să se piardă. Preşedintele consideră că avem în continuare nevoie în viaţa noastră publică de continuitatea acţiunilor familiei regale, care a dovedit în atâtea rânduri utilitatea şi simţul datoriei, precum şi loialitatea faţă de interesele fundamentale ale statului român.

Preşedintele Klaus Iohanni a primit cu îndurerare vestea morţii Majestăţii Sale Regele Mihai I.

„Personalitate remarcabilă a României contemporane, servindu-şi ţara cu mult angajament şi responsabilitate, domnind probabil peste cea mai tulbure perioadă din secolul XX, Regele a ştiut mereu să fie un model de comportament şi atitudine. Prin modul în care a acţionat ca şef al statului nostru, prin curajul şi dăruirea de care a dat dovadă, Mihai I a transformat sintagma «Regele şi Patria» într-una care i-a definit întreaga viaţă”, afirmă şeful statului.

Klaus Iohannis subliniază: ”Cu credinţă şi încredere în misiunea sa, Mihai I a domnit peste vremuri în care democraţia a fost pusă la grea încercare şi în care respectarea drepturilor omului a fost o misiune dificilă. Cu toate acestea, rolul său în apropierea noastră de valorile europene este pe deplin cunoscut astăzi. El s-a opus cu tărie extremismelor, în încercarea de a-şi salva Ţara şi Poporul, şi de aceea merită pe deplin respectul şi omagiul nostru”.

Preşedintele aminteşte că Mihai I, ultimul şef de stat al unei puteri beligerante în timpul celui de-al doilea Război Mondial şi Mareşal al Armatei Române, a contribuit decisiv la scurtarea războiului şi la salvarea a sute de mii de vieţi omeneşti.

”Regele a apărat cu toate puterile şi prerogativele sale statalitatea în momentele cele mai dificile ale domniei. O nedreptate istorică l-a îndepărtat de la domnie şi l-a alungat din ţară, dar acest trist eveniment nu l-a împiedicat ca în amarul Exil să rămână ataşat continuu valorilor autentice şi credinţei neabătute că România va reveni la statutul firesc de stat european democratic”, afirmă Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis precizează că, după 1989, ţinut departe de ţara şi poporul său, Regele a continuat să militeze pentru propăşirea României. Pfreşedintele aminteşte turneele şi misiunile diplomatice pentru aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană, care ne arată devotamentul prin care a rămas necondiţionat fidel Naţiunii sale.

”Modelul său inspirator ne dovedeşte că pentru Mihai I, a fi în serviciul ţării a fost o profesiune de credinţă. Prin tot ceea ce a făcut, Regele Mihai şi-a pus întreaga viaţă în slujba naţiunii române şi a servit cu abnegaţie, demnitate şi responsabilitate ţara în care s-a născut”, afirmă Klaus Iohannis.

Şeful statului m enţionează că, pentru aceste merite, Guvernul va organiza funeralii de stat pentru Mihai I, potrivit rangului şi meritelor sale, iar, astfel, vom arăta că ne respectăm istoria şi că ştim să onorăm aşa cum se cuvine un mare om de stat.

”De asemenea, îmi exprim speranţa că societatea românească şi reprezentanţii ei politici nu vor lăsa ca moştenirea lui Mihai I să se piardă. Avem în continuare nevoie în viaţa noastră publică de continuitatea acţiunilor Familiei Regale, care a dovedit în atâtea rânduri utilitatea şi simţul datoriei, precum şi loialitatea faţă de interesele fundamentale ale statului român. Transmit totodată condoleanţele mele Familiei Regale. Dumnezeu să-L odihnească în pace!”, mai afirmă preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta o scrisoare de condoleanţe.

Premierul Tudose: Regele Mihai a fost un model de moralitate şi demnitate pentru români

Premierul Mihai Tudose a scris, marţi, după anunţul decesului Regelui Mihai I, că majestatea sa a fost un model de moralitate şi demnitate pentru români şi o personalitate care a marcat puternic istoria României.

„Poporul român se desparte îndurerat de Regele Mihai, un model de moralitate şi demnitate pentru români, o personalitate care a marcat puternic istoria României. Îi vom simţi mereu lipsa, cu atât mai mult anul viitor, atunci când vom celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918, un moment cu o semnificaţie deosebită pentru naţiunea noastră. Amintirea Majestăţii Sale va rămâne mereu vie. Condoleanţe Casei Regale a României, vă suntem alături şi vă asigurăm de întregul nostru sprijin. Dumnezeu să-l odihnească!”, scrie premierul Tudose pe pagina sa de Facebook.

Iliescu: Prin dispariţia Regelui Mihai se încheie poate cel mai zbuciumat capitol al istoriei României moderne

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu şi-a exprimat marţi, într-o postare pe blogul personal, regretul faţă de dispariţia regelui Mihai, despre care a spus că şi-a făcut datoria cu onoare şi a luat decizii determinante pentru viitorul ţării. Iliescu a amintit şi de faptul că relaţia sa cu Regele Mihai ”nu a fost simplă”, dar a pus acest lucru pe seama ”vremurilor agitate ale începutului tranziţiei”.

”Am aflat cu tristeţe vestea încetării din viaţă a fostului suveran al României, Mihai I. Viaţa sa, într-un secol agitat, plin de violenţe şi de schimbări dramatice, nu a fost nici simplă, nici uşoară. Şi-a făcut datoria cu onoare, a luat decizii determinante pentru viitorul ţării, în condiţii dintre cele mai dificile. A dovedit un exemplar patriotism  în anii grei ai exilului. Revenit în ţară, după schimbările din decembrie 1989, a trecut peste dezamăgiri şi momente dificile şi a devenit avocatul României în efortul ei de integrare europeană şi euroatlantică. A fost un exemplu de responsabilitate politică şi civică”, a scris Ion Iliescu pe blog.

Fostul preşedinte a mai spus că păstrează amintirea discuţiilor purtate în decursul timpului, după 1989, atât la Versoix cât şi la Bucureşti cu Regele Mihai.

”Relaţia noastră nu a fost simplă, în vremurile agitate ale începutului tranziţiei. Raţiunea şi sensul servirii interesului public, indiferent de poziţia în care ne aflam, au fost mai puternice, şi, împreună, am reuşit să transmitem către partenerii noştri un mesaj puternic, de asumare a valorilor comunităţii europene. Prin dispariţia Regelui Mihai se încheie poate cel mai zbuciumat capitol al istoriei României moderne, o istorie complexă, deseori dramatică, dar care a asigurat locul cuvenit al ţării noastre în Europa şi în lumea contemporană. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a încheiat Ion Iliescu necrologul postat pe blog.

Emil Constantinescu: Regele Mihai va rămâne modelul de moralitate de care societatea contemporană şi generaţiile viitoare au nevoie

Majestatea Sa Regele Mihai ne-a părăsit aşa cum a trăit, demn şi împăcat cu istoria şi cu sine însuşi, la capătul unui destin marcat de două conflagraţii mondiale, apariţia şi dispariţia fascismului şi comunismului, şi care i-a permis să se implice cu loialitate, credinţă şi iubire la repunerea ţării noastre în marea familie europeană, spune fostul preşedinte Emil Constantinescu.

"Majestatea Sa Regele Mihai ne-a părăsit aşa cum a trăit, demn şi împăcat cu istoria şi cu sine însuşi, la capătul unui destin marcat de două conflagraţii mondiale, apariţia şi dispariţia fascismului şi comunismului, şi care i-a permis să se implice cu loialitate, credinţă şi iubire la repunerea ţării noastre în marea familie europeană. Fidel principiului „adevăr şi cinste”, a fost în ultima parte a vieţii sale un participant activ la reclădirea respectului pentru istoria şi tradiţiile noastre, la restaurarea demnităţii naţionale. Respectând principiile monarhiei constituţionale, şi-a dedicat viaţa slujirii intereselor superioare ale naţiunii române. Nu s-a lăsat antrenat în polemici şi a păstrat permanent eleganţa şi cumpătarea discursului politic superior", afirmă fostul preşedinte Emil Constantinescu. 

El mai spune că Regele Mihai va rămâne modelul de moralitate de care societatea contemporană şi generaţiile viitoare au nevoie.

Firea: Spiritul Regelui Mihai va fi în continuare far călăuzitor şi reper moral pentru generaţiile ce vor urma

Primarul Capitalei Gabriela Firea  afirmă, într-o postare pe Facebook, că spiritul Regelui Mihai va fi în continuare far călăuzitor şi reper moral pentru generaţiile ce vor urma.

"A plecat dintre noi, dar spiritul Regelui Mihai va fi în continuare far călăuzitor şi reper moral pentru generaţiile ce vor urma...Dumnezeu să Vă aibă în pază, Majestate!", scrie Firea pe Facebook.

Carmen Dan: Maiestatea Sa rămâne un exemplu de răbdare şi dragoste faţă de ţară, un simbol al continuităţii şi al sacrificiului pentru semeni

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, spune, după anunţul decesului Regelui Mihai I, că majestatea sa va rămâne un exemplu al sacrificiului pentru semeni şi al dragostei de ţară.

"Avem cu toţii datoria morală de a ne pleca respectuos fruntea în cinstea celui care a scris pagini importante în istoria ţării noastre. Avem obligaţia de a ne păstra trecutul la loc de cinste pentru că acesta reprezintă singura garanţie pentru un viitor construit pe baze solide şi sincere. Maiestatea Sa rămâne un exemplu de răbdare şi dragoste faţă de ţară, un simbol al continuităţii şi al sacrificiului pentru semeni. În aceste momente de profundă tristeţe, transmit condoleanţele mele întregii familii regale. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi lumină!”, a scris Carmen Dan pe pagina sa de Facebook.

Meleşcanu: Pentru diplomaţii care au avut onoarea să-l cunoască, Regele Mihai I rămâne un exemplu de distincţie, demnitate, generozitate

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, afirmă că, pentru diplomaţii care au avut onoarea să-l cunoască, Regele Mihai I rămâne un exemplu de distincţie, demnitate, generozitate şi profund ataşament faţă de valorile culturale româneşti şi faţă de interesele României.

„Am aflat cu profundă tristeţe vestea dispariţiei Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României. Personal am avut prilejul să constat, de mai multe ori, preţuirea de care s-a bucurat Majestatea Sa în rândurile diplomaţiei, dar şi ale publicului larg din ţară şi din străinătate. Eforturile făcute de Maiestatea Sa Regele Mihai I pentru promovarea în diverse capitale europene a obiectivelor României privind aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO sunt parte integrantă a angajamentului şi reuşitei parcursului internaţional al ţării noastre. Pentru diplomaţii care au avut onoarea să-L cunoască, Regele Mihai I rămâne un exemplu de distincţie, demnitate, generozitate şi profund ataşament faţă de valorile culturale româneşti şi faţă de interesele României. Ne aducem aminte şi de modul exemplar în care Majestatea Sa a fost aproape de preocupările şi problemele românilor din întreaga lume, atât pe parcursul anilor trişti de exil cât şi după aceea”, se arată în mesajul ministrului de Externe.

Teodor Meleşcanu subliniază că România Centenarului se datorează şi rolului jucat de familia regală, iar Majestatea Sa, prin devotamentul faţă de interesele naţionale, atât în vremuri de vicisitudini, cât şi în cele actuale, caracterizate de noi provocări, va reprezenta de-a pururi un reper pentru drumul istoric parcurs de ţara noastră, dar şi pentru valorile pe care trebuie să le împărtăşim viitoarelor generaţii.

„Ne înclinăm în faţa Majestăţii Sale, care şi-a pus, cu demnitate, întreaga viaţă în slujba ţării. Transmitem, în aceste momente de doliu, Familiei Regale, condoleanţele şi expresia înaltei preţuiri faţă de personalitatea Majestăţii Sale”, încheie ministrul.

Lucian Romaşcanu, despre Regele Mihai I: Îi suntem datori cu o adâncă plecăciune

Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, a transmis, marţi, în urma anunţului decesului Regelui Mihai I, că îi suntem datori Majestăţii Sale „cu o adâncă plecăciune” şi că ceea ce a putut România mai bun a fost şi pentru că a existat echilibrul oferit de un rege în fruntea statului.

„S-a stins Regele... Nu am fost un monarhist, mai ales plecând de la premiza că te naşti cu şansele de a deveni orice îţi doreşti şi poţi, monarhia creând prin ea însăşi o poziţie inaccesibilă oamenilor de rând. Totuşi... tulburarea vieţii noastre publice din ultimii 27 de ani m-a făcut să mă gândesc des la «ce-ar fi fost dacă?». Ceea ce a putut România mai bun a fost şi pentru că a existat echilibrul oferit de un rege în fruntea statului”, a scris Lucian Romaşcanu pe pagina sa de Facebook.

„Ce înseamnă un Rege mi-a fost arătat şi de băieţelul meu care, după ce a aflat la grădiniţă despre Regele Mihai, a venit acasă îmbujorat şi tot numai gingăşie vorbind despre Regele nostru care «tati, e bătrân, dar nu-i aşa că a făcut multe pentru noi?». Nu cred că îi va fi dat prea curând să mai aibă eroi contemporani lui despre care să vorbească aşa... Improbabil ca doar atât să mă transforme într-un monarhist dar sigur mă face să respect cu sinceritate instituţia şi, da, să-l respect mult pe Regele Mihai. Un Rege cu o viaţă aproape cât o Românie întregită a plecat lângă ai săi înaintaşi iar noi îi suntem datori cu o adâncă plecăciune. Dumnezeu să te odihnească, Majestate!”, a adăugat ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Dragnea: Sunt profund întristat de vestea morţii Regelui Mihai

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a declarat marţi, într-o postare pe Facebook, profund întristat de vestea morţii regelui Mihai, spunând că testamentul politic al fostului monarh este limpede şi trebuie urmat de toţi, indiferent de convingerile politice.

"Sunt profund întristat de vestea morţii Regelui Mihai! Lunga sa suferinţă nu a putut atenua şocul acestei veşti. Aceasta este dovada cea mai palpabilă a prezenţei Regelui Mihai în sufletele noastre, a importanţei sale pentru noi, românii. Golul pe care îl lasă în urmă este imens. Imensă este însă şi contribuţia Regelui în Cel De-al Doilea Război Mondial şi în salvgardarea destinului românesc. Regele Mihai a luptat pentru o Românie întreagă, democratică şi europeană, care-şi respectă propria tradiţie şi propriile valori naţionale. Testamentul său politic este limpede şi nu avem decât să-l urmăm toţi, indiferent de convingerile politice! Dumnezeu să-l odihnească!", a scris Dragnea.

Tăriceanu: Ziua de astăzi este una tristă pentru poporul român

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marţi că a aflat de dispariţia Regelui Mihai ”cu profund regret şi durere în suflet”, adăugând că a avut onoarea să-l cunoască pe Majestatea Sa şi să-i simtă ”căldura, grija şi dragostea pentru ţara şi poporul român”.

”Majestatea Sa a arătat în perioada domniei sale, în vremuri deosebit de grele, ce înseamnă să reprezinţi ţara cu demnitate şi curaj. A fost respectat în ţară şi în lume pentru modul în care s-a dedicat slujirii poporului său în spiritul apărării libertăţii şi valorilor democratice. Regele Mihai rămâne un simbol al patriotismului, al dragostei faţă de ţară şi popor. Îi vom păstra vie amintirea şi îi vom simţi lipsa. În aceste momente grele, gândurile mele se îndreaptă către Familia Regală, căreia îi transmit sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.

Orban: Am primit cu durere în suflet vestea că Majestatea Sa nu mai este printre noi, se închide o pagină de istorie

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că a primit cu durere în suflet vestea încetării din viaţă a Regelui Mihai, exprimându-şi regretul că Majestatea Sa a plecat chiar în momentul în care România intră în anul Centenarului Marii Uniri.

“Am primit cu durere în suflet vestea că Majestatea Sa, Regele Mihai al României, nu mai este printre noi. În numele PNL, transmit condoleanţe familiei regale şi tuturor celor care l-au iubit pe Majestatea Sa, Regele Mihai, şi au crezut în destinul său. Din păcate, Majestatea Sa ne părăseşte chiar acum, cand intrăm în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi chiar dacă nu va fi alături de noi, românii, fizic, sufletul lui va fi alături de noi şi va veghea la construirea unui destin măreţ pentru această naţiune. Se închide o pagină de istorie, Majestatea Sa e ultimul şef de stat care a supravieţuit celui de Al Doilea Război Mondial. Un destin măreţ, dramatic, din păcate neîmplinit”, a declarat Ludovic Orban.

Liderul PNL a adăugat că România ar fi arătat mult mai bine şi ar fi fost cu totul şi cu totul diferită faţă de cu e azi dacă Majestatea Sa ar fi fost repus în drepturile sale în 1990 şi ar fi devenit rege.

”Fac un apel ca măcar în acest moment trist, când suferim o pierdere ireparabilă, să ne regăsim dorinţa de unitate, să înceteze vraja, conflictele, bătăliile inutile şi măcar acum să nu ne mai confruntăm între noi, să nu mai creăm fracturi în societatea românească. Închei prin a readuce aminte faptul că deşi autorităţile din România au fost nedrepte cu Majestatea Sa, a avut un rol determinant în procesul de integrare în Uniunea Europeană şi în procesul de integrare în NATO, făcând practic, toate aceste lucruri, fără să aibă vreo recunoaştere oficială din partea autorităţilor române”, a mai spus Orban.

USR: Regele Mihai I va rămâne în istoria României ca un simbol al luptei pentru libertate şi pentru democraţie

USR a transmis marţi un mesaj de condoleanţe Familiei Regale după anunţul morţii Regelui Mihai I, adăugând că Majestatea Sa va rămâne în istoria României ca un simbol al luptei pentru libertate şi pentru democraţie.

”Majestatea sa Regele Mihai I al României a încheiat astăzi povestea unuia dintre cele mai complexe destine din istoria noastră modernă. A fost simbolul şi speranţa unor generaţii, iar de astăzi se aşază în legenda cărţilor noastre de istorie. Dumnezeu să-l odihnească”, este mesajul de condoleanţe transmis de preşedintele USR Dan Barna, potrivit unui comunicat de presă transmis de partid.

USR arată că poporul român nu va uita niciodată contribuţia Regelui Mihai I la menţinerea identităţii naţionale şi consolidarea României ca stat independent şi suveran, iar Majestatea sa va fi întotdeauna un reper moral la care naţiunea română va privi cu respect şi apreciere.

”Discursul pe care Regele Mihai I l-a rostit de la tribuna Parlamentului în noiembrie 2011 va rămâne cel mai bun şi mai credibil discurs despre patriotism, care îşi va păstra ecoul peste ani şi ani.

<<Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.

Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri>>", au mai transmis cei de la USR.

Cioloş, despre Regele Mihai I: Un simbol al demnităţii, o sursă de inspiraţie pentru românii care îşi pun priceperea şi energia în promovarea şi apărarea valorilor democratice

Fostul premier Dacian Cioloş spune, despre Regele Mihai I, că este „un simbol al demnităţii”, pentru că a rămas întotdeauna fidel ţării indiferent de umilinţele pe care le-a trăit. Cioloş mai afirmă că Majestatea Sa este o sursă de inspiraţie pentru toţi cei care apără valorile democratice.

„Regele Mihai I va rămâne în memoria mea, ca, probabil, a majorităţii românilor, un simbol al demnităţii, nobleţii şi echilibrului, prin modul în care şi-a împletit destinul cu evoluţia României moderne. Regele a rămas intotdeauna fidel poporului român, a primit cu demnitate umilinţele la care a fost supus într-o vreme, tocmai pentru a nu se îndepărtat de ţara în care s-a născut şi de neamul pe care destinul i l-a hărăzit să-l indrume o vreme”, a scris Dacian Cioloş pe pagina sa de Facebook.

Fostul premier afirmă că Regele Mihai  I este o sursă de inspiraţie pentru toţi cei care apără valorile democratice.

„Regele Mihai I a fost, este şi va fi o sursă de inspiraţie pentru românii care îşi pun priceperea şi energia în promovarea şi apărarea valorilor democratice, un reper de moralitate pentru generaţiile politice prezente şi viitoare. Transmit întreaga mea compasiune Casei Regale a României, tuturor prietenilor şi celor care i-au fost aproape Regelui Mihai. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, mai notează Cioloş.

Kelemen: Regele Mihai a fost un model de demnitate umană, de verticalitate. Prin dispariţia sa se încheie un capitol important din istoria ţării

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că Regele Mihai a fost un model de demnitate umană, de verticalitate, iar prin dispariţia sa se încheie un capitol important din istoria ţării.

„Cu multă tristeţe am primit vestea trecerii în nefiinţă a Regelui Mihai I, ultimul Rege al României. Ne luăm rămas bun de la un om deosebit, o personalitate importantă a secolului XX. De-a lungul vieţii a trăit experienţe dure, de la plecarea din ţară, apoi perioada din exil. A fost un model de demnitate umană, de verticalitate. După ce a revenit în ţară, a susţinut permanent valorile libertăţii şi democraţiei. Prin dispariţia sa se încheie un capitol important din istoria acestei ţări”, afirmă Kelemen Hunor.

În numele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate şi tuturor celor care i-au fost aproape.

Ponta: Regele Mihai a fost o personalitate care a marcat istoria României aproape un secol; mă consider privilegiat că am avut ocazia să-l întâlnesc personal

Fostul premier Victor Ponta a scris, marţi, pe Facebook, după anunţul decesului Regelui Mihai I, că Regele a fost o personalitate care a marcat istoria României timp de aproape un secol. El susţine că se consideră privilegiat că l-a cunoscut personal.

„Sincere condoleanţe Familiei Regale şi tuturor românilor pentru această uriaşă pierdere! Majesatatea Sa Regele Mihai a fost o personalitate care a marcat istoria României aproape un secol. Mă consider un privilegiat pentru că am avut ocazia să îl întâlnesc personal şi să exprim respectul şi admiraţia. Dumnezeu să îl odihnească”, a scris Ponta.

Geoană, despre Regele Mihai I: Moştenirea pe care ne-o lasă este una importantă şi pe care trebuie să o preţuim

Fostul ministru de Externe Mircea Geoană spune că decesul Regelui Mihai I reprezintă pierderea “unui model de decenţă şi modestie”.

“Dispariţia Regelui Mihai I nu reprezintă doar pierderea ultimului conducător de stat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ci a unui model de decenţă şi modestie. Un om de stat care a înţeles să-şi iubească ţara de oriunde s-a aflat. Am avut onoarea să conduc şedinţa Senatului în care Regele Mihai s-a adresat pentru ultima oară Legislativului. Moştenirea pe care ne-o lasă este una importantă şi pe care trebuie să o preţuim. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Geoană pe pagina sa de Facebook.

Regele Mihai I a murit marţi, la ora 13.00, ora României. La căpătâiul său s-a aflat, până în ultima clipă, principesa Maria. Majestatea Sa împlinise 96 de ani în 25 octombrie.

Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi depus în Holul de onoare a Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei.

Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală Regală şi Patriarhală.

Începând de miercuri, vor fi deschise cărţi de condoleanţe la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta şi vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile.

Toţi cei care vor să depună flori, jerbe sau coroane o pot face începând de miercuri la intrarea principală a Palatului Regal din Calea Victoriei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.