Purtătorul de cuvânt al PNL, Adriana Săftoiu a afirmat, pentru News.ro, că liberalii vor cere, luni, în plenul Senatului, retrimiterea la Comisia de învăţământ a proiectului de lege potrivit căruia concursurile pentru ocuparea posturilor de director de şcoală pot avea loc doar după semestrul II al anului şcolar, invocând nerespectarea procedurilor parlamentare la elaborarea raportului şi falsificarea semnăturii secretarului comisiei, Dumitru Oprea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comisia de învăţământ a Senatului a dat raport favorabil, cu un amendament, unui proiect de lege de modificare a Legii educaţiei. Amendamentul respectiv prevede: ”Concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct (de şcoală - n.red.) se organizează numai după finalizarea semestrului II până la începutul noului an şcolar”.

Raportul apare semnat de către preşedintele comisiei, Ecaterina Andronescu (PSD) şi de către secretarul Dumitru Oprea (PNL). Însă acesta din urmă reclamă faptul că semnătura care a apărut pe raport nu îi aparţine.

Într-o declaraţie pentru News.ro, Oprea a precizat că nu a participat la şedinţa de miercuri a comisiei, care s-a întrunit imediat după şedinţa de plen, şi nici nu a ştiut ce este pe ordinea de zi. Oprea a cerut procesul verbal al şedinţei unde în dreptul numelui său apare o semnătură care nu este a lui şi menţionează că nu a delegat nimănui dreptul de semnătură. ”Am vrut să discut cu preşedintele Ecaterina Andronescu, dar nu răspunde la telefon”, a spus Oprea.

Vicepreşedintele comisiei de învăţământ din Senat, Cristian-Dănuţ Mihai a declarat pentru News.ro că s-a aflat în şedinţa comisiei în care s-a discutat cu reprezentanţi din sindicate şi din Ministerul Educaţiei, pe mai multe teme, dar că nu ştie absolut nimic de amendamentul care a apărut la proiectul de lege al lui Valentin Sava. Deşi semnătura care apare în locul celei a lui Oprea pare a fi a lui Mihai, acesta din urmă neagă că a semnat raportul în locul secretarului Oprea.

”Habar nu aveam că s-a făcut amendamentul. Am avut nişte invitaţi, cu care am discutat două ore jumătate, de la sindicate şi Ministerul învăţământului. Cu două-trei minute înainte de final, am plecat din sală. Stabilisem cu colegii să trimitem o solicitare ministrului ca luni să răspundă la nişte puncte stabilite de comun acord. Am aflat, astăzi, că este vorba de cu totul altceva, anume un amendament şi că aş fi semnat în locul colegului Dumitru Oprea”, a spus senatorul PNL.

El a menţionat că nu şi-ar permite să semneze în locul altcuiva şi nici nu era calitatea sa să semneze pe un astfel de raport, pentru că doar preşedintele comisiei şi secretarul semnează un raport care ajunge în plen. ”Doamna Andronescu să răspundă public care a fost regia, în comisie, după ce am părăsit sala, pentru că documentul a fost redactat după ce au plecat invitaţii”, a mai spus Cristian Dănuţ Mihai.

Potrivit unor surse din comisie, amendamentul ar fi fost adoptat în prezenţa a numai trei senatori: Ecaterina Andronescu, Marin Burlea şi Cătălin Croitoru, toţi de la PSD.

Peste 400 de profesori s-au înscris în primele zile pentru concursurile de directori generali şi adjuncţi, până vineri la prânz, la nivel naţional fiind vacante 6.500 de prosturi de directori generali şi 2.500 de directori adjuncţi,a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al MENCS, Mirabela Amarandei. Proba scrisă a examenului va avea loc pe 12 octombrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.