Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, după semnarea Acordului Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României, că orice formaţiune politică care nu va ţine cont de voinţa oamenilor va dispărea de pe scena politică. "Din acest motiv consider că acest pact naţional trebuie să fie asumat de orice formaţiune politică şi de orice om politic care îşi iubeşte ţara, care respectă legea, care doreşte binele acestei ţări şi care doreşte cu adevărat ca România să fie o ţară europeană respectată, apreciată de toţi partenerii noştri", a conchis Orban.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mă bucur că am ocazia să-mi pun semnătura pe un document extrem de important care poate să pună bazele realizării unei democraţii autentice în România, care să se bazeze pe valorile, principiile şi normele europene, care să se bazeze pe respectarea cu sfinţenie a drepturilor şi libertăţilor individuale ale cetăţenilor, pe respectarea statului de drept, a independenţei justiţiei, a liberului acces al cetăţeanului la justiţie, care să se bazeze pe o competiţie onestă între cetăţenii României şi care să permită fiecărui cetăţean român să-şi găsească dreptatea în societatea democratică românească", a afirmat Ludovic Orban.

El a spus că încă de la înfiinţare PNL a acţionat constant, hotărât pentru ca România să devină cu adevărat o ţară eruopeană, dezvoltată, respectată, care să stea pe picior de egalitate la masa deciziilor la nivelul Uniunii Europene.

"Pentru România nu există o altă cale decât o integrare şi mai serioasă şi mai profundă, o integrare care să permită României să-şi fructifice toate oportunităţie şi avantajele de care dispune şi care să permită cetăţenilor români să aibă toate câştigurile şi beneficiile pe care le pot obţine din statutul pe care îl are România, de ţară a Uniunii Europene", a adăugat Orban.

În ceea ce priveşte obiectivele cuprinse în pact, Orban a spus că sunt unele pentru care se militează, alături de preşedintele Klaus Iohannis.

"Suntem angajaţi, alături de preşedintele României şi de partenerii din opoziţie, într-o bătălie extrem de dură, în care am apelat la toate mijloacele constituţionale şi legale, într-o bătălie pe care am dus-o alături de foarte mulţi cetăţeni români care au ieşit în stradă să-şi apere drepturile, să apere democraţia din România, o bătălie care iată, prin iniţiativa preşedintelui României de a declanşa acest referendum şi prin voinţa exprimată de cetăţeni, pare a fi o bătălie care va fi câştigată în avantajul cetăţenilor români", a mai spus Orban.

El a afirmat că semnătura pe care şi-a pus-o pe acest document reprezintă un angajament din partea întregului Partid Naţional Liberal de a fi alături de preşedintele Romîniei pentru a transpune în fapt obiectivele din acest pact şi voinţa exprimată de cetăţenii români.

"Sunt convins să orice formaţiune polticiă care nu va ţine cont de voinţa oamenilor va dispărea de pe scena politică pentru că suveranitatea aparţine poporului, iar cei care deţin puterea în societate sunt cetăţenii, iar aceia care nu ascultă de voinţa cetăţenilor mai devreme sau mai târziu vor dispărea. Din acest motiv consider că acest pact naţional trebuie să fie asumat de orice formaţiune politică şi de orice om politic care îşi iubeşte ţara, care respectă legea, care doreşte binele acestei ţări şi care doreşte cu adevărat ca România să fie o ţară europeană respectată, apreciată de toţi partenerii noştri", a condhis Orban.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.