Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că este nevoie să se discute în spaţiul public despre reputaţia profesională a procurorilor, în contextul în care un procuror atacat mediatic nu are voie, conform regulamentului intern al parchetelor, să iasă public şi să se apere. ”Dacă şeful lui îl apără, că şeful are voie, dacă şeful lui îl apără, are noroc, dacă nu îl apără, rămâne cu tinichea legată de coadă toată cariera sa profesională, şi asta trebuie să o schimbăm”, argumentează Nicuşor Dan.
”Vreau să fac o scurtă discuţie despre cine apără reputaţia unui procuror, pentru că... Teoretic procurorul face o cerere la CSM, CSM-ul judecă şi după vreo două luni găsim un comunicat pe site-ul CSM-ului în care spune: îi apărăm reputaţia. Dar în spaţiul public? Pentru că regulamentul de funcţionare a parchetelor din România interzice unui procuror să vorbească public în momentul în care el este atacat mediatic. Şi dacă şeful lui îl apără, că şeful are voie, dacă şeful lui îl apără, are noroc, dacă nu îl apără, rămâne cu tinichea legată de coadă toată cariera sa profesională, şi asta trebuie să o schimbăm”, a declarat Nicuşor Dan, miercuri seară, într-o conferinţă de presă în care a anunţat numirile în funcţiile de procurori-şefi şi procurori-şefi adjuncţi la marile parchete.
Nicuşor Dan este de părere că procurorii care au în instrumentare marile cazuri penale trebuie să explice mai ales când activitatea lor profesională este pusă în discuţie.
