Primarul oraşului Buzău Constantin Toma i-a transmis liderului PSD Marcel Ciolacu, căruia i s-a făcut rău într-o conferinţă de presă, multă sănătate, afirmând că acesta a fost ”încercat” în ultimele luni. De asemenea, primarul Capitalei Gabriela Firea i-a urat sănătate, afirmând că ”stresul şi oboseala şi-au spus cuvântul”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

- Cabriela Firea

”Multă sănătate colegului meu Marcel Ciolacu! Să aibă puterea de a trece cu bine peste această cumpănă. Cred că stresul şi oboseala şi-au spus cuvântul. Iată că acestea pot face ravagii chiar şi în viaţa oamenilor in putere. O ştiu din proprie experienţă.

Doar în astfel de momente realizăm cât de pretţoasă este sănătatea.

Dumnezeu să-l ocrotească şi să revină cât mai curând alături de familie şi în activitate.

 - Constantin Toma

”Multă sănătate Marcel Ciolacu! Multă sănătate dragă prietene atât de încercat în ultimele luni. Sunt alături de tine şi sunt convins că vei învinge şi de această dată”, a scris pe Facebook primarul social-democrat al Buzăului.

Conferinţa de presă în care liderul PSD Marcel Ciolacu anunţa programul PSD ”Repornim România” a fost întreruptă după ce liderului PSD i s-a făcut rău. 

Preşedintele PSD s-a dus la spital după ce i s-a făcut rău în conferinţa de presă, când a început să tremure şi şi-a pierdut echilibrul. Conferinţa s-a întrerupt, iar ulterior Marcel Ciolacu şi-a revenit, a cerut scuze ziariştilor şi a plecat spre spital, pentru a fi supus unui control medical.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.