Kelemen Hunor a comentat, la RFI, apelul recent al Academiei Române către clasa politică, în care vorbea inclusiv despre iredentism, liderul UDMR spunând că, de câţiva ani buni, Academia Română "confundă rolurile ;i iese cu fel de fel de declaraţii absolut condamnabile" pentru o astfel de instituţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Academia Română, de câţiva ani buni, confundă rolurile. De fiecare dată iese cu fel de fel de declaraţii absolut condamnabile pentru o Academie şi pentru o Academie ştiinţifică. Nu cred că trebuie să fie treaba Academiei să intervină în disputele politice”, a declarat Kelemen Hunor.

Biroul Prezidiului Academiei Române a transmis joi o scrisoare în care face mai multe precizări cu privire la Marea Unire şi la Centenar şi în care face apel la clasa politică din România „să fie la înălţimea misiunii sale”, mai ales în acest an.

"Iliberalismul încurajează astăzi iredentismul. Pe de-o parte, ideologic, forţează false «dezbateri» menite să pună sub semnul întrebării ordinea europeană post-imperială şi post-Trianon, pe de alta, politic, încearcă să impună forme de reorganizare a statului român, forme fără relevanţă europenă, şi să declanşeze «referendumuri» pentru a pune pe harta separatismelor potenţiale ale Europei şi regiunea noastră, inclusiv sau în primul rând România”, arată Academia Română, care respinge astfel de abordări şi susţine că Anul Centenarului nu trebuie să devină prilej de vrajbă.

"Clasa politică nu are voie să se joace cu principii sacrosante sau să deschidă o cutie a Pandorei pe care, mai târziu, nu o va putea închide nimeni. Nu totul este de vânzare, nu orice se poate negocia, nu orice se poate justifica prin jocuri politice sau politicianiste. În anul Centenarului, aceste chestiuni sunt şi vor fi şi mai sensibile. Iar responsabilitea clasei politice, a intelectualilor publici, a jurnaliştilor – trebuie să fie la cote maxime. Iliberalismul şi iredentismul nu trebuie să aibă nicio şansă în România sau în Uniunea Europeană. Răspunsul României şi al Europei la iliberalism trebuie să se manifeste prin mai multă Uniune Europeană. Nu trebuie admisă în niciun caz o pactizare cu iliberalismul, indiferent de direcţia din care vine. Academia Română năzuieşte şi va face tot ce îi este în putinţă ca anul Centenarului să nu devină nici prilej de vrajbă, nici prilej de tensiuni etnice. Cel mai clar semn al reconcilierii româno-maghiare adevărate, nu formale, ar fi o sărbătorire comună, la cel mai înalt nivel politic şi dipomatic - Bucureşti-Budapesta - a Centenarului românesc. Suntem conştienţi însă că nu ne putem bucura cu toţii la fel în 2018. Dar bucuria unora şi tristeţile altora nu trebui transformate în instrumente de luptă politică. Este vorba, în primul rând, despre respect reciproc”, mai spune Academia Română în apelul transmis clasei politice. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.