Preşedintele organizaţiei judeţene Buzău a PSD, deputatul Marcel Ciolacu, susţine scrisoarea semnată de Gabriela Firea, Paul Stănescu şi Adrian Ţuţuianu şi spune că solidaritatea de partid nu înseamnă ca social-democraţii să fie pasivi în faţa unor decizii greşite care continuă de prea mult timp. Ciolacu mai afirmă că a venit timpul ca Liviu Dragnea să facă un pas în spate, acuzându-l pe liderul PSD că a devenit ”un om orbit de putere, orgolii şi spaime imaginare”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Susţin scrisoarea semnată de colegii mei pentru că am convingerea că PSD poate să facă în continuare lucruri bune pentru România. Pentru a realiza asta, trebuie să înţelegem că solidaritatea de partid nu înseamnă să fim pasivi unor decizii greşite care continuă de prea mult timp. Aceste decizii greşite se suprapun cu dorinţa de şi mai multă putere a lui Liviu Dragnea. Un preşedinte PSD care a făcut lucruri bune, dar care, astăzi, din păcate, nu mai este omul pe care l-am cunoscut în urmă cu ceva ani. Din păcate, Liviu Dragnea a ajuns un om orbit de putere, orgolii şi spaime imaginare”, arată liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu, într-un mesaj postat joi pe Facebook.

El spune că nu mai pot fi tolerate fapte precum eliminarea din partid a unor oameni, în urma unor decizii care se iau arbitrar de către o singură persoană. De asemenea, Ciolacu vorbeşte despre suprimarea libertăţii de exprimare în PSD. 

”Nu putem accepta ca libertatea de exprimare în PSD să fie suprimată, colegi de-ai noştri să fie daţi afară, iar deciziile să se ia în mod arbitrar de către un singur om. Nu putem tolera să vedem cum fractura din societate se adânceşte pe zi ce trece şi că ura care ne desparte a ajuns mai puternică decât lucrurile care trebuie să ne unească şi să ne ducă înainte ca naţiune. Nu putem asista la izolarea României pe plan extern şi la asocierea ei cu state sancţionate şi puse la colţ pentru nerespectarea valorilor şi principiilor europene.Problemele personale ale lui Liviu Dragnea fac ca modificările la legile justiţiei să nu poată fi realizate. În locul unei consultări, avem de-a face cu nişte decizii impuse unilateral. Iar societatea răspunde pe bună dreptate la acest comportament. Susţin modificările legilor justiţiei, dar făcute de o manieră corectă prin consultarea tuturor părţilor implicate”, afirmă deputatul PSD.

Ciolacu mai spune că a venit timpul ca Liviu Dragnea să facă un pas în spate, acuzându-l pe liderul PSD că a devenit ”un om orbit de putere, orgolii şi spaime imagine 

”Toate aceste lucruri se identifică din păcate cu Liviu Dragnea şi cu modul său total greşit în care a înţeles să exercite puterea şi încrederea pe care PSD i le-a dat. Pentru toate acestea, cred că a venit timpul ca Liviu Dragnea să înţeleagă faptul că pentru binele României şi al PSD ar trebui să facă un pas în spate.
E cea mai bună şi rapidă soluţie pentru a înceta cu scandalurile din ţară şi a ne întoarce la problemele de zi cu zi ale guvernării alături de partenerii noştri de la ALDE”, adaugă preşedintele PSD Buzău, Marcel Ciolacu.

Gabriela Firea, Adrian Ţuţuianu şi Paul Stănescu semnează o scrisoare prin care cer demisia imediată a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor. Potrivit lui Adrian Ţuţuianu, măsurile prezentate în scrisoare sunt susţinute de mulţi lideri judeţeni ai PSD şi va fi discutată în şedinţa Comitetului Executiv al partidului, convocat vineri la prânz.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susţine că scrisoarea semnată de ea, alături de Paul Stănescu, Adrian Ţuţuianu, este susţinută de "suficient de mulţi" lideri de organizaţii judeţene astfel încât să nu fie ignoraţi, arătând că ei nu vor destabilizarea şi divizarea PSD, ci vor să atragă atenţia că PSD nu poate fi condus discreţionar de o singură persoană, asa cum se întâmplă de cel puţin un an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.