Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a spus, luni seară, la TVR că nu ştie de ce a demisionat Mihai Răzvan Ungureanu de la şefia SIE şi că aşteaptă în continuare de la acest serviciu informaţii legate de cazuri de corupţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu ştiu de ce a demisionat domnul Ungureanu. Pot să vă spun că DNA nu a avut niciun conflict, nici cu SIE, nici cu altă instituţie a statului. În urmă cu câteva luni am declarat public că, în ultimii ani, nu am primit de la SIE nicio informaţie legată de fapte de corupţie, aceasta e o realitate", a spus Laura Kovesi.

Ea a amintit că orice serviciu de informaţii, potrivit legii, este obligat să sesizeze DNA dacă intră în posesia unor informaţii despre cazuri de corupţie.

"Alte declaraţii, contondente sau nu, eu nu am facut, aştept să primim informaţii de la SIE, pentru că aşa scrie în lege, în momentul în care deţin astfel de informaţii sunt obligaţi să ni le trimirtă, nu trebuie să avem relaţii instituţionale, să ne întâlnim, să facem protocoale, DNA şi SIE trebuie să respecte legea când vorbim de corupţie", a spus Kovesi.

Preşedintele Klaus Iohannis declara, în 28 aprilie, răspunzând unei întrebări cu privire la disputa dintre SIE şi procurorul-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi, că a avut o întâlnire cu aceasta şi cu directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu şi consideră că problema s-a rezolvat.

Întrebat cum comentează declaraţia procurorului-şef Laura Codruţa Kovesi privind Serviciul de Informaţii Externe (SIE) şi dacă este necesară, la momentul respectiv, o demisie a şefului acestui serviciu, Mihai Răzvan Ungureanu, şeful statului a răspuns că i-a invitat pe cei doi la o discuţie.

”Această situaţie care a apărut se datorează unei comunicări, probabil, suboptimale. Pentru a clarifica aceste aspecte i-am invitat pe amândoi, am avut o discuţie la care i-am avut invitaţi pe Laura Codruţa Kovesi şi pe directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu. A fost o discuţie constructivă, s-au lămurit lucrurile şi în continuare urmează ca ei, împreună, să găsească soluţiile la problemele care ar putea să apară şi la neînţelegerile între cele două instituţii. Consider că problema s-a rezolvat”, spunea Iohannis.

Procurorul-şef Codruţa Kovesi a declarat, în aprilie, că în ultimii ani DNA nu a primit de la Serviciul de Informaţii Externe nicio sesizare, deşi sunt mulţi inculpaţi care îşi deschid conturi în străinătate sau cumpără proprietăţi în alte state, iar ofiţerii de informaţii nu au dat nicio informaţie despre aceste cazuri, calificând această situaţie ca inacceptabilă.

Serviciul Informaţii Externe preciza, în replică la acuzaţiile aduse de către procurorul-şef al DNA, Codruţa Kovesi, că nu monitorizează activităţile cetăţenilor români în străinătate, iar informaţiile obţinute de SIE nu pot constitui probe în instanţă întrucât sunt obţinute prin mijloace specifice, printre care activităţi de spionaj pe teritoriul altor state.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.