Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, sâmbătă, la Munchen, cu vicepreşedintele american Mike Pence. ”Am reiterat importanţa Parteneriatului nostru Strategic şi consolidarea în continuare a relaţiei transatlantice”, a scris Iohannis pe Twitter, la finalul întâlnirii. Tot sâmbătă, şeful statului a avut o întrevedere cu Manfred Weber, preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Întâlnire excelentă cu vicepreşedintele american Mike Pence. Am reiterat importanţa Parteneriatului nostru Strategic şi consolidarea în continuare a relaţiei transatlantice, care se află la un nivel excelent”, a scris, sâmbătă, Klaus Iohannis pe Twitter, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu vicepreşedintele american.

Ulterior, Administraţia Prezidenţială a transmis că cei doi înalţi oficiali au evocat stadiul excelent al Parteneriatului Strategic România-SUA şi posibilităţile concrete de aprofundare a acestuia, pe toate dimensiunile.

”Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat angajamentul consecvent al ţării noastre şi al său personal pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA şi pentru întărirea relaţiei transatlantice. Vicepreşedintele american a mulţumit preşedintelui României pentru substanţa şi soliditatea Parteneriatului Strategic, precum şi pentru modul în care preşedintele Klaus Iohannis acţionează pentru susţinerea Parteneriatului („strong leadership”), apreciind că SUA şi România sunt prieteni foarte apropiaţi”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a precizat că vicepreşedintele Mike Pence a reamintit relaţia apropiată a Preşedintelui SUA, Donald Trump, cu Preşedintele Klaus Iohannis.

”Nu în ultimul rând, Vicepreşedintele SUA a  mulţumit pentru decizia recentă a Preşedintelui Klaus Iohannis de recunoaştere a lui Juan Guaidó ca preşedinte interimar al Venezuelei. Cei doi înalţi oficiali au mai abordat şi alte teme de actualitate internaţională”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Tot sâmbătă, şeful statului a avut o întrevedere cu Manfred Weber, preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, în calitate de invitat de onoare, sâmbătă, la cea de-a 55-a ediţie a Conferinţei internaţionale de Securitate de la München.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.