Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis premierului Viorica Dăncilă şi ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la începutul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, că vrea să discute despre legea salarizării, după un prim trimestru de aplicare, şi în condiţiile în care există categorii de salariaţi nemulţumiţi şi mişcări sindicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am vrut, aşa cum am convenit împreună, să avem o discuţie pe tema salarizării. Lucrurile au evoluat şi după un prim trimestru de aplicare a legii, cred ca putem să tragem primele concluzii. Pe de altă parte, vedem că există categorii de salariaţi nemulţumiţi, vedem că există manifestări sindicale şi vreau să mă edificaţi", a declarat Klaus Iohannis la începutul întâlnirii cu premierul şi cu ministrul Muncii.

Întâlnirea de la Palatul Cotroceni a început la ora 12.00.

Premierul Viorica Dăncilă a spus, marţi, la manifestările de Ziua Jandermeriei, că va merge la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis pentru că aşa i se pare firesc şi pentru că vrea să aibă o colaborare bună cu acesta, iar discuţiile vor avea ca tema salarizarea şi bugetul

"Da, merg la Cotroceni, mi se pare firesc. Vreau să am o colaborare bună cu preşedintele. (...) Discuţiile se vor axa pe salarizare, pe buget. Cam astea sunt subiectele la modul general. După ce o să vorbesc cu domnul preşedinte, o să vă dau mai multe detalii. Am discutat despre acest lucru când am avut CSAT, deci acum două săptămâni. Am vorbit de atunci despre o întâlnire pentru a discuta aceste subiecte. Deci nu este o invitaţie de care nu ştiam sau este o surpriză. Am discutat atunci. Rămânea să stabilim doar data”, a declarat Dăncilă.

Ea a admis, răspunzând unei întrebări despre scăderea valorii contribuţiilor la pilonul II de pensii, că, odată cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, "se pare că nu au crescut salariile peste tot" şi a susţinut că vor fi găsite soluţii.

Astfel, întrebată despre scăderea valorii contribuţiilor la pilonul II de pensie, premierul Dăncilă a răspuns: "Scăderea contribuţiilor la pilonul II s-a făcut odată cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. Se pare că nu au crescut salariile peste tot. Vom găsi soluţii".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.