Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, după discuţiile cu delegaţia PSD din care au făcut parte şi doi deţinuţi politici, că a ascultat două poveşti de viaţă cutremurătoare, dar că îÎncercarea PSD de a se folosi de necazul lor pentru a-şi legitima asaltul asupra justiţiei este de-a dreptul jalnică. Referitor la absenţa ALDE de la convorbiri, concluzia preşedintelui a fost că ALDE nu este preocupat de situaţia justiţiei din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Întâlnirea Iohannis - PSD - Ioan Muntean: Am cerut să semneze decretul de revocare a lui Lazăr şi a spus că o să vadă/Propunerile de întrebări pentru referendum s-au referit la ocuparea de funcţii publice de către foşti torţionari

 
"Din delegaţia pesedistă au făcut parte şi două persoane, foşti deţinuţi politici. Am auzit două poveşti de viaţă cutremurătoare şi pot să reiterez ce am mai spus: torţionarii comunişti trebuie să fie traşi la răspundere şi să suporte consecinţele legii pentru faptele lor, dar trebuie să spun în acelaşi timp că încercarea PSD de a se folosi de năcazul acestor doi foşti deţinuţi politici pentru a legitima asaltul asupra justiţiei este un gest de-a dreptul jalnic Nu-mi imaginez că cineva care a fost nedreptăţit în perioada comunistă, cineva de care şi-au bătut joc comuniştii, cineva care a trăit în perioada comunistă îşi doreşte altceva decât o justiţie independentă şi o justiţie dreaptă şi pentru că românii trebuie să dea un răspuns asaltului pesediste asupra justiţiei convoca acel referendum", a spus Iohannis.
.
El a precizat că au discutat foarte scurt şi despre referendum, pentru că este un referendum în continuare cu tema centrală, preocuparea principală Justiţie şi a reiterat aşteptările sale în ceea ce piveşte acţiunea Parlamentului. 
"Am subliniat că aştept un răspuns cât se poate de rapid şi pozitiv din partea Parlamentului la scrisoarea mea de consultare. Este nevoie de referendum şi vom avea referendum pe 26 mai", a subliniat Iohannis.
În ceea ce priveşte absenţa ALDE de la discuţii, preşedintele a spus că reprezentanţii partidului nu sunt preocupaţi de situaţia justiţiei.
 
"Ar fi trebuit, tot astăzi, să participe la consultări şi ALDE, reprezentanţii ALDE. Ei n-au venit. ALDE nu este interesat de un dialog cu Preşedintele României, ALDE nu este preocupat nici de situaţia justiţiei din România", a spus preşedintele.
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.