Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după şedinţa de bilanţ al SRI, că a cerut serviciului ”echilibru şi echidistanţă necondiţionate” în desfăşurarea activităţilor, precum şi aprofundarea parteneriatului cu societatea civilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele a precizat că a subliniat rolul important pe care Serviciul Român de Informaţii l-a avut în menţinerea stării de securitate naţională şi că şi-a exprimat încrederea în capacitatea SRI de a ne proteja în faţa riscurilor actuale şi viitoare.

”În calitate de pilon esenţial al sistemului de securitate naţională, activitatea Serviciului, desfăşurată la standarde similare celor din state cu democraţii consolidate, se bucură de respectul partenerilor, beneficiarilor şi al societăţii. Am apreciat rezultatele obţinute anul trecut de SRI în misiunile sale principale şi contribuţiile importante ale Serviciului în fundamentarea deciziei strategice, combaterea agresiunilor cibernetice, lupta împotriva criminalităţii organizate şi în prevenirea ameninţărilor de natură teroristă. România şi românii au rămas într-o zonă de siguranţă ca rezultat al eforturilor constante şi al eficienţei acţiunii preventive a SRI, care a colaborat intens atât interinstituţional, cât şi cu partenerii din străinătate”, a continuat Iohannis.

Şeful statului a apreciat preocuparea instituţiei pentru realizarea unui parteneriat cu cetăţenii, ei fiind cei care se bucură în mod direct de un climat de stabilitate şi securitate.

Klaus Iohannis a salutat preocuparea Serviciului Român de Informaţii pentru dezvoltarea, ”cu bune rezultate”, a capabilităţilor tehnice şi operaţionale necesare gestionării provocărilor erei informaţionale.

Preşedintele a remarcat că SRI şi-a menţinut şi în 2016 reputaţia de partener de încredere în formate externe, contribuind activ şi consistent la susţinerea intereselor naţionale de politică externă.

”Aştept, în continuare, cel puţin acelaşi nivel de contribuţie în furnizarea de cunoaştere necesară fundamentării unor decizii care ţin de promovarea intereselor României. Am cerut SRI echilibru şi echidistanţă necondiţionate în desfăşurarea activităţilor acestuia, precum şi aprofundarea parteneriatului cu societatea civilă, cu cetăţeanul, la a cărui securitate este chemat să vegheze”, a precizat Klaus Iohannis.

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

În opinia sa, creşterea gradului de cunoaştere şi anticipare a tendinţelor de evoluţie a ameninţărilor asimetrice sau de tip hibrid actuale este absolut necesară, aspect pe care l-a subliniat în cadrul şedinţei de bilanţ.

”Am profitat, totodată, de acest prilej pentru a reitera necesitatea punerii la dispoziţia instituţiilor statului român, implicit a SRI, a unor instrumente, inclusiv legislative, adaptate realităţilor interne şi internaţionale, necesare asigurării securităţii naţionale, care să ofere un cadru adecvat desfăşurării activităţii de intelligence. Aceste instrumente continuă să se lase aşteptate, deşi evoluţiile regionale şi internaţionale impun flexibilitate şi mobilitate de acţiune accentuate”, a spus preşedintele.

În încheiere, Iohannis şi-a exprimat aprecierea pentru eforturile continue ale Serviciului de consolidare a capacităţii în gestionarea provocărilor la adresa securităţii naţionale şi euro-atlantice.

”Felicit cadrele SRI pentru rezultatele obţinute, succese care rămân cel mai adesea necunoscute, aşa cum, de fapt, este şi firesc să se întâmple într-un serviciu de informaţii secret”, a adăugat şeful statului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.