Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a votat luni împotriva începerii urmăririi penale a ministrului demisionar al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, după ce aceasta a fost audiată, alături de avocat, aproximativ o oră de către deputaţii jurişti. Ministrul demisionar al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat, luni, la Parlament, că în dosar nu există un argument viabil pentru acuzaţiile care îi sunt aduse. Plumb a repetat că nu a fost citată de DNA şi că a aflat din presă despre acest subiect.Deputatul PSD Eugen Nicolicea, preşedintele comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, a susţinut luni, la Parlament, că acuzaţiile care li se aduc lui Sevil Shhaideh şi Rovanei Plumb nu sunt susţinute legal deoarece, pe de o parte, braţul Pavel nu mai există pentru că s-a colmatat şi, prin urmare nici insula Belina, şi, pe de altă parte, a citat din legea apelor române unde se precizează că trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ teritoriale se face prin hotărâre a Guvernului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Nicolicea: Braţul Pavel a dispărut, malul s-a mutat pe partea cealaltă a insulei, deci nu mai există în albia minoră

Avizul negativ al deputaţilor jurişti referitor la cererea DNA de începere a urmăririi penale a Rovanei Plumb a fost adoptat cu 14 voturi ”pentru” şi 9 voturi ”împotrivă.

Votul a fost secret, cu buletine.

Rovana Plumb, după audierile din Comisia juridică: Am parcurs dosarul, nu există niciun argument care să stea la baza unei astfel de acuzaţii
CITEȘTE ȘI Rovana Plumb, după audierile din Comisia juridică: Am parcurs dosarul, nu există niciun argument care să stea la baza unei astfel de acuzaţii

Rovana Plumb s-a declarat, din nou, la ieşirea de la audierile din comisia juridică, nevinovată de acuzaţiile aduse de procurorii anticorupţie.

Avizul Comisiei juridice urmează să fie transmis plenului Camerei Deputaţilor care se va pronunţa marţi, prin vot secret, asupra cererii de urmărire penală a lui Plumb.

Pe 22 septembrie, DNA a anunţat că vicepremierul Sevil Shhaideh este suspectă de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu când era secretar de stat la MDRAP, într-un dosar conform căruia, în 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.

DNA a cerut şi sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de urmărire penală a ministrului Rovana Plumb, în acelaşi dosar.
”În acelaşi dosar, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - doamna Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Plumb Rovana, deputat în Parlamentul României, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice, în legătură cu săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în exercitarea funcţiei ministeriale”, a transmis DNA printr-un comunicat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.