Discuţiile contradictorii sunt normale, pentru că oamenii nu pot gândi toţi la fel, a spus premierul Viorica Dăncilă, la finalul şedinţei CEx în care primarul Capitalei i-a cerut demisia ministrului de Interne. Ea a adăugat că nu apără pe nimeni, însă atunci când se fac acuaţii, acestea trebuie să vină în baza unor dovezi. De asemenea, Dăncilă a declarat că nu poate spune cine minte în conflictul Gabriela Firea - Carmen Dan în contextul mitingului din 10 august din Piaţa Victoriei, însă afirmă că a colaborat întotdeauna bine cu primarul Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt discuţii contradictorii normale, părerile diferite sunt normale. Nu putem toţi gândi acelaşi lucru. Referitor la gestionarea crizei, vă repet ce am spus de fiecare dată: nu vreau să apăr pe cineva sau absolv pe cineva de vreo vină, dar cred că important este ca atunci când acuzăm pe cineva de un anumit lucru, aceste acuzaţii să le facem pe baza unor probe concludente”, a declarat sâmbătă premierul Viorica Dăncilă, la finalul şedinţei CEx de la Neptun.

Întrebată cine minte în conflictul Gabriela Firea – Carmen Dan, în contextul mitingului din 10 august şi intervenţia jandarmilor de atunci, Dăncilă a spus că nu poate spune că minte cineva, însă a colaborat întotdeauna bine cu primarul Capitalei.

"Nu pot să spun că minte cineva, eu am colaborat bine cu doamna primar general şi i-am acordat tot sprijinul de care dânsa a avut nevoie şi pe care ni l-a solicitat”, a spus Dăncilă.

Ea a părăsit clădirea în care s-a ţinut şedinţa CEx împreună cu ministrul de Interne Carmen Dan.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional (CExN) de la Neptun, că le-a transmis colegilor săi un mesaj al comisarului european Corina Creţu, care i-a spus că preşedintele CE Jean-Claude Juncker şi comisarii europeni şi sunt îngrijoraţi pentru situaţia din România şi pentru ceea ce s-a întâmplat în 10 august. Ea a afirmat că, în contextul în care a transmis îngrijorările de la Bruxelles şi faptul că în 18 septembrie preşedintele CE va transmite un mesaj în acest sens, a spus în şedinţa PSD că pentru violenţele din Piaţa Victoriei o vină o poartă ministrul Carmen Dan, care a încercat să paseze răspunderea prefectului, "salvând practic imaginea publică a domnului preşedinte Dragnea, care a propus-o". De asemenea, Firea i-a adus acuzaţii grave lui Carmen Dan, relatând că aceasta a venit cu mesaje printate cu discuţii între prefectul Capitalei Speranţa Cliseru şi secretari de stat în MAI. Firea a spus că minsitrul de Interne are o problemă personală cu ea şi cu Speranţa Cliseru, pe care a jignit-o.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.