Directorul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Adrian Chesnoiu, a declarat vineri, la Buzău, unde a venit pentru a prelua atribuţiile de director al Băncii de Gene, după demiterea cercetătorului Costel Vânătoru, că îm acest moment activitatea instituţiei este practic blocată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din păcate, mandatul meu este în conformitate cu ordinul domnului ministru Adrian Oroş, care mi-a delegat o sarcină ce excede fişei mele de post: să coordonez aşa-zisa scriere a unei strategii, care nu mă vizează nici personal, nici profesional. Eu am venit astăzi la Buzău să pun în aplicare acest ordin, conducerea Băncii este demisă, deci, domnul director, care a îndeplinit până ieri funcţia de director – domnul profesor Costel Vânătoru – a fost demis, prin ordin de ministru, iar, din perspectiva aceasta, activitatea instituţiei este blocată în mod efectiv, pentru că nu are nimeni acolo calitatea de ordonator de credite, Ministerul nu şi-a delegat membru în consiliul de administraţie, consiliul de administraţie nu poate funcţiona fără conducere executivă a acestei bănci de gene, care este bogăţia unei naţii, în toată lumea civilizată şi eu nu am venit decât să constat că aceşti oameni minunaţi, buni români, au făcut ceva minunat pentru patria lor şi, din păcate, s-a luat o decizie pentru care nu pot să vă dau eu explicaţii, oportunitatea acestei decizii să v-o exprime cel care a dispus în consecinţă – adică ministrul agriculturii”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Totodată, Chesnoiu spune că în acest moment activitatea Băncii de Gene de la Buzău, proiectul în sine, este blocat.

”Este o instituţie a statului român pusă în situaţie de nefuncţionalitate. Şi nu numai această instituţie, ci şi instituţia din care am fost eu delegat să fac aceste aşa-zise sarcini, pe care cineva trebuie să şi le asume. Înţeleg că şi le-au asumat, că au semnat două ordine: unul să-l demită pe domnul profesor Vânătoru şi, al doilea, această invenţie a delegării unor atribuţii către mine, care n-am nicio competenţă pe genetică şi nu m-aş putea compara vreodată – nici măcar în gândul meu – cu un reputat cercetător al ţării: domnul Vânătoru!”, a argumentat Chesnoiu.

Noul coordonator al Băncii de Gene de la Buzău spune că este delegat pe acest post până la 31 decembrie.

”Am această delegare până la 31 decembrie şi nu pot refuza această delegare conform Codului muncii. Să mă pună pe mine să scriu strategia de dezvoltare a băncii când tu îl demiţi pe cel care ar trebui să o facă, mi se pare strigător la cer. Oameni ca domnul Vânătoru în alte alte ţări sunt plătiţi în aur, iar noi îl demitem pe acest om. Eeu nu îmi pot permite să îi spun nimic domnului Vânătoru, dar să îi coordonz activitatea. Cum să fac eu asta? Eu sunt jurist. Să-i coordoneze domnul ministru activitatea domnului Vânătoru dacă poate”, a conchis Adrian Chesnoiu.

Directorul Băncii Naţionale de Gene, cercetătorul Costel Vânătoru, a fost demis vineri de Ministrul Agriculturii.

”Este un proiect pentru ţară, un proiect naţional, nu unul politic. Am fost demis. Dumnezeu le aranjeaza cum ştie el. Voi continua să fac Cerectare”, a declarat Vânătoru pentru News.ro.

Banca de resurse genetice vegetale este o unitate cu personalitate juridică, în subordinea directă a Ministerului Agriculturii. Sediul băncii de gene va fi construit în Parcul Crâng din Buzău.

Scopul major al băncii de gene de la Buzău este acela de a proteja soiurile româneşti.
Deocamdată, staţiunea are circa 10.000 de seminţe, dar îşi va spori resursele. Soiurile omologate în România vor putea fi recunoscute la nivel european şi internaţional, recunoaştere de care nu au beneficiat până acum.

Nu în ultimul rând, înfiinţarea băncii va ajuta la extinderea în producţie a soiurilor valoroase. Când  legumele româneşti le vor înlocui pe cele de import  vom fi câştigat bătălia,spunea cercetătorul Costel Vânătoru la numirea în funcţie, în luna septembrie..

Cercetătorul Costel Vânătoru, a fost declarat, în luna octombrie, Omul anului 2019 la Buzău, prin votul tuturor consilierilor locali.

Costel Vânătoru lucrează de peste 30 de ani în horticultură.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.