Curtea Constituţională a rămas în pronunţare, miercuri, pe sesizarea de neconstituţionalitate privind alegerea primarilor, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, precizând că judecătorii constituţionali vor lua o decizie în cursul acestei zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Plenul Curţii Constituţionale s-a reunit miercuri, de la ora 10.00, în şedinţă publică, pentru a judeca sesizarea jurnalistului Liviu Avram privind legislaţia electorală, atât în privinţa alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin, cât şi a numărului minim de semnături necesare candidaţilor la primării. Sesizarea Curţii a fost făcută la finalul lunii aprilie, prin ridicarea unor excepţii de neconstituţionalitate în instanţă.

În şedinţa publică, jurnalistul Liviu Avram şi procurorul şi-au susţinut argumentele. Liviu Avram a avut o amplă expunere în care a prezentat argumentele pentru care consideră că cele două prevederi din legislaţia electorală - referitoare la numărul minim de semnături pentru depunerea candidaturii şi la alegerea primarilor într-un singur tur - sunt neconstituţionale.

De altfel, la momentul la care jurnalistul vorbea despre sistemele de vot din SUA şi Marea Britanie, preşedintele Curţii, Augustin Zegrean, l-a întrerupt, spunându-i că judecătorii CCR au manifestat răbdare în a asculta argumentele sale, însă nu au competenţă asupra constituţionalităţii legislaţiei electorale din alte state.

Avram a replicat că, atât timp cât în punctul de vedere transmis Curţii, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a făcut referire la sisteme de vot din alte state ca argumente pentru respingerea sesizării jurnalistului, a considerat necesar să arate că acesta nu are dreptate. La acest argument, Zegrean a replicat ironic: ”Poate de aia l-au şi exclus”, referindu-se la excluderea din PSD a lui Valeriu Zgonea.

La rândul său, procurorul a susţinut respingerea sesizării lui Liviu Avram, arătând că impunerea numărului minim de semnături pentru depunerea candidaturilor nu încalcă legea fundamentală, iar atacarea articolului privind alegerea într-un singur tur a primarilor excede speţa.

După prezentarea argumentelor celor două părţi, preşedintele Curţii a spus: ”Mulţumim, rămânem în pronunţare. Ne pronunţăm astăzi”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.