Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, susţine că va depune plângere penală în urma incidentelor care au avut loc la conferinţa de presă organizată vineri de Nicuşor Dan. Bădulescu susţine că a fost bruscat de către Nicuşor Dan, dar şi că a fost ameninţat că i se ”taie beregata” de către bodyguardul candidatului susţinut de PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aveţi capacitatea şi cei care analizează imaginile, să vedeţi că aţi avut de a face cu un alt Nicuşor Dan, poate că acesta este Nicuşor Dan, care a înţeles să mă împingă, să-şi pună bodyguardul pe mine care m-a şi ameninţat spunându-mi că îmi taie beregata dacă nu-mi văd de treaba mea, motiv pentru care voi depune plângere penală  pentru ameninţare. Acesta mi-a condiţionat atitudinea şi comportamentul pe care urmează să-l aibă faţă de mine dacă nu părăsesc acea zonă.  Atâta timp cât consideri că ai o astfel de ieşire publică într-un spaţiu public, adică într-un spaţiu care îmi aparţine şi mie, trebuie  să te comporţi faţă de mine civilizat şi nu să mă ameninţi”, a declarat Aurelian Bădulescu vineri, într-o intervenţie la Digi 24.

Întrebat cum ar fi reacţionat dacă în locul lui Nicuşor Dan s-ar fi aflat Marcel Ciolacu bruiat de Ludovic Orban, Bădulescu a refuzat să comenteze,  menţionând că a mers la conferinţa de presă a candidatului susţinut de majoritatea forţelor politice de dreapta pentru a se ”pune la dispoziţia bucureştenilor cu argumente” şi pentru a arăta că Nicuşor Dan ”minte cu neruşinare”.

”Cetăţenii municipiului Bucureşti trebuie să ştie ce s-a făcut pentru ei, cu ce eforturi, şi cine a fost implicat în aceste activităţi, nu să-l las pe dumnealui să mintă. Aţi văzut că în faţa argumentelor nu ştie să aducă contraargument”, a mai afirmat viceprimarul municipiului Bucureşti.

Candidatul susţinut de PNL şi USR PLUS pentru Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, a convocat, vineri, o conferinţă de presă în Prelungirea Ghencea la care a apărut viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu.

Contrele între cei doi au început înainte de debutul conferinţei şi au continuat pe durata acesteia. Nicuşor Dan abia şi-a prezentat discursul, întrucât Aurelian Bădulescu a vorbit continuu peste el.

Dan a făcut bilanţul mandatului Gabrielei Firea, fiind acuzat de Bădulescu că minte.

Un motociclist care a susţinut că a stat o oră în trafic i-a strigat lui Bădulescu: ”V-aţi bătut joc de noi”. Viceprimarul a acuzat că bărbatul a fost plătit să spună asta de către organizatorii evenimentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.