Şi a doua rundă de negocieri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind nominalizarea şefului Parchetului european s-a încheiat miercuri fără niciun rezultat, următoarea negociere fiind programată pentru data de 4 aprilie, au declarat pentru G4Media.ro surse apropiate discuţiilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit acestora, negocierile au ajuns la un impas, deoarece niciuna dintre cele două instituţii nu a părut dispusă la compromis: Parlamentul European a susţinut nominalizarea Laurei Codruţa Kovesi, aşa cum au decis comsiile LIBE şi CONT prin vot, în vreme ce Consiliul UE a susţinut numirea francezului Francois Bohnert, cel clasat primul la votul din COREPER (vot dat de ambasadorii statelor membre).

Sursele citate au mai explicat pentru G4Media.ro că reprezentanţii Parlamentului au insistat pe lângă cei ai Consiliului să explice ce procedură au folosit atunci când au decis clasamentul în favoarea lui Bohnert, dar fără să obţină lămuriri suplimentare. S-a discutat apoi şi pe tema prerogativelor celor două instituţii, dar la final nu s-a ajuns la niciun compromis.

Laura Codruţa Kovesi a declarat miercuri, înaintea discuţiilor dintre Parlament şi Consiliu, că din punctul ei de vedere şi-a făcut treaba, s-a clasat prima şi aşteaptă rezultatul negocierilor.

„Cred că se negociază profesionalismul celui care trebuie să deţină această funcţie. Până în acest moment, din perspectiva Comisiei tehnice, eu am fost prima dintre candidaţii care s-au calificat în această procedură. Aştept rezultatul acestor discuţii care se fac între Parlamentul European şi Consiliu. Nu ştiu ce elemente de negociere sunt avute în vedere. Din punctul meu de vedere, ca profesionist, eu mi-am făcut treaba, am ieşit prima. Aştept rezultatul acestor negocieri”, a precizat Kovesi.

Prima rundă de negocieri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind nominalizarea procurorului-şef al Parchetului European a avut loc pe 20 martie, încheindu-se, de asemenea, fără a se ajunge la un rezultat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.