Preşedintele grupului PPE, Manfred Weber, a anunţat, miercurea trecută, la Strasbourg, pentru presa din România, că veni săptămâna viitoare în ţară pentru a se întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, precum şi cu PNL, UDMR şi PMP, şi a discuta despre evoluţiile recente din România, felicitându-l pe şeful statului pentru modul în care a gestionat criza din ultima lună.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Săptămâna viitoare voi merge în România şi mă voi întâlni cu preşedintele (Klaus Iohannis - n.r.) şi cu partidele noastre partenere (PNL, UDMR, PMP - n.r.), ideea fiind de a înţelege ceea ce specialiştii şi societatea civilă fac după recentele evoluţii. (...) Este un semnal extrem de puternic pe care societatea civilă l-a dat faţă de lupta anticorupţie, faţă de ideea unui stat normal şi a domniei legii. Asta este ceea ce eu vreau să înţeleg şi să ascult societatea civilă şi partidele noastre partenere", a spus Manfred Weber, preşedinte al grupului PPE din Parlamentul European.

Liderul europarlamentarilor PPE a lăudat şi prestaţia preşedintelui Klaus Iohannis în ultima lună.

"Cred că treaba făcută în ultimele săptămâni de Klaus Iohannis ca preşedinte a fost foarte bună, de a ţine naţiunea unită. (...) Strada şi societatea civilă au câştigat, e un lucru bun", a adăugat politicianul german.

Întrevederea dintre Iohannis şi Weber va avea loc începând cu ora 13, la Palatul Cotroceni

 

viewscnt

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.