Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Washington, după întâlnirea cu Donald Trump, că preşedintele SUA este foarte interesat de creşterea prezenţei militare americane în România şi că discuţii tehnice vor avea loc cu secretarul Apărării. Iohannis a spus că a fost exprimată şi preocuparea legată de modificările la legislaţia fiscală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am discutat cu preşedintele Trump în mod pragmatic şi deschis despre căile de aprofundare şi extindere a Parteneriatului strategic”, a declarat preşedintele Iohannis, care a spus că personal va continua să fie implicat total în dezvoltarea acestuia.

Iohannis a spus că Donald Trump a apreciat sprijinul puternic pe care românii, într-o majoritate covârşitoare, îl dau relaţiei cu SUA.

„I-am transmis dlui preşedinte Trump că relaţia transatlantică este vitală pentru civilizaţia şi valorile noastre occidentale şi continui să cred că fermitate acest lucru, mai ales acum, după ce România a încheiat cu succes preşedinţia Consiliului UE. Pe parcursul acestui mandat la UE am avut ocazia să ne coordonăm eficient cu SUA pe dosare de interes reciproc”, a adăugat preşedintele.

El s-a declarat convins că Parteneriatul strategic va continua să genereze rezultate pozitive pentru România, pentru SUA şi comunitatea transatlantică. 

Klaus Iohannis şi Donald Trump au adoptate o declaraţie comună. „Declaraţia este un document foarte important pentru progresul Parteneriatului strategic dintre România şi SUA. Este esenţială dezvoltarea acestui parteneriat în toate domeniile sale”, a mai spus preşedintele.

Klaus Iohannis a spus că Donald Trump a exprimat o deosebită apreciere pentru că România a fost primul stat aliat care în mandatul său a atins nivelul de 2% din PIB pentru apărare şi continuă să-şi respecte acest angajament.

Preşedintele Trump i-a mulţumit omologului român pentru prezenţa deosebită românească în Afganistan, unde România este al cincilea contribuitor.

„Am arătat preşedintelui Trump importanţa creşterii prezenţei militare americane în România”, a adăugat Iohannis.

În ceea ce priveşte relaţia economică bilaterală, preşedinte a spus că trebuie făcut mai mult atât în ceea ce priveşte comerţul, cât şi investiţiile.

Cu ocazia acestei vizite, a fost semnat un memorandum de înţelegere între cele două guverne privind tehnologia 5G.

„Am discutat şi despre admiterea României în programul Visa Waiver, foarte importantă pentru toţi cetăţenii români”, a mai spus preşedintele.

„Am remarcat totodată reiterarea sprijinului clar al preşedintelui Trump pentru eforturile mele de apărare a statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei. L-am asigurat că voi continua să susţin ferm acest obiectiv extrem de important al mandatului meu”, a subliniat Klaus Iohannis.

Preşedintele l-a asigurat pe Donald Trump că România va rămâne un partener strategic şi aliat de încredere al SUA.

„Pot spune că a fost o nouă întâlnire foarte bună cu dl preşedinte Trump într-un moment simbolic - 30 de ani de la Revoluţie şi 15 ani de la aderarea la NATO -, întâlnire desfăşurată într-o atmosferă foarte deschisă, pozitivă, care îmi dă garanţia că parteneriatul nostru strategic va continua să se dezvolte şi să se aprofundeze în interesul direct al României şi al românilor”, a precizat Klaus Iohannis.

Răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, Klaus Iohannis a declarat că preşedintele Trump este foarte interesat de tema vizelor. „Sunt convins că specialiştii din administraţia americană împreună cu specialiştii noştri vor găsi cele mai bune căi pentru a continua o îmbunătăţire a acestor aspecte”, a adăugat el.

Întrebat dacă există vreun motiv de nemulţumire a administraţiei Trump faţă de modificările legislative operate de PSD în domeniul fiscal, respectiv Legea offshore şi OUG 114, preşedintele Iohannis a răspuns: „Există această preocupare şi ea a fost adusă în discuţie, însă într-o notă optimistă. Preşedintele Trump şi ceilalţi prezenţi au exprimat aşteptarea ca această legislaţie să fie ameliorată pentru a creşte atractivitatea României pentru investitorii americani şi sunt convins că aceste lucruri se pot realiza”.

În privinţa motivelor retragerii Exxon din Marea Neagră, Klaus Iohannis a spus că nu vrea să facă speculaţii, dar că această  chestiune a fost adusă în discuţie şi el cred că vom primi clarificări în următoarea perioadă.

Despre întărirea prezenţei militare americane în România, preşedintele a spus că a adus în discuţie această chestiune.

„Am arătat disponibilitatea României de a găzdui contingente mai mari americane şi preşedintele Trump a fost foarte deschis, iar cu secretarul apărării am rămas noi doi că vom continua discuţia foarte aplicată şi mult mai tehnică, pentru a vedea fosrte concret unde se poate realiza aşa ceva, fiindcă vrem să avem mai mulţi militari de exemplu în Brigada Multinaţională, în Comandamentul regional pe care dorim să-l creăm, în Poliţia americană şi multe alte lucruri foarte concrete, pe care cu siguranţă cu proxima ocazie. Deci este foarte interesat (preşedintele Trump - n.r.) şi tema va fi urmărită în continuare de secretarul apărării şi aprofundată”, a explicat Klaus Iohannis.

Preşedintele a precizat, de asemenea, că investitorii american doresc un climat sigur şi predictibil.
 
„Suntem amândoi de părere că România are un potenţial foarte bun şi că este nevoie de o legislaţie cinstită, dar favorabilă faţă de investitori, care să devină predictibilă. Atunci lucrurile vor fi foarte interesante”, a spus el, precizând că legislaţia românească trebuie să fie atractivă, previzibilă, pentru că „investitorul american doreşte un climat sigur şi predicitibil”, iar „PSD ştie acest lucru, dar nu s-a ţinut de el”.
 
Klaus Iohannis a precizat că Donald Trump a spus că i-ar plăcea să vină în România, dar că realist vorbind o astfel de vizită ar putea avea loc după alegerile prezidenţiale din SUA.
 
În privinţa faptului că Viorica Dăncilă a spus că preşedintele ar trebui să facă un raport după vizita în SUA, Iohannis a replicat: „Simpatică doamna premier, trebuie să mai studieze un pic arhitectura statului”.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.