Şeful Serviciului de Permise Giurgiu a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă în dosarul în care este acuzat că ar fi primit bani sau alte foloase de la mai multe persoane, prin intermediul unui instructor, ca să le ajute pe acestea să promoveze proba practică a examenului auto.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Mihail Predescu, la data faptelor ofiţer de poliţie cu grad profesional de comisar şef şi şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu, pentru luare de mită în formă continuată şi două infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată. 

”În perioada 5 noiembrie 2015 – 14 decembrie 2015, inculpatul Predescu Mihail (...) a acceptat promisiuni de bani sau de alte foloase de la un instructor auto (martor în cauză), astfel încât să faciliteze promovarea probei practice a examenului auto pentru cinci persoane printre care şi Iorga Veronica-Fausia, Călin Eugen şi Iorga Ramona-Rodica, şi a intervenit sau a lăsat să se înţeleagă că va interveni în acest scop la poliţiştii examinatori din subordine”, se arată într-un comunicat al DNA publicat marţi.

Prin intermediul instructorului auto, în data de 22 decembrie 2015, Mihail Predescu a primit 300 de euro pentru promovarea a trei dintre cele cinci persoane.

Apoi, în cursul lunii iulie 2016, Predescu ”a acceptat promisiunea primirii unor foloase pentru facilitarea promovării inculpaţilor Iordan Daniel şi Ilie Adrian la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, lăsând să se înţeleagă că va interveni pe lângă alţi examinatori, subordonaţi ai săi, în acest scop”.

Astfel, în 16 august 2016, Predescu a primit 1.800 de lei, tot prin intermediul instructorului auto.

Procurorii mai arată că, ”în perioada august-septembrie 2015, inculpatul Predescu Mihail, în calitate de examinator, a acceptat promisiuni de bani de la acelaşi martor pentru a facilita promovarea probei practice a examenului auto pentru două persoane, iar pentru acest serviciu, în luna decembrie 2015, a beneficiat de bunuri şi de servicii patrimoniale din partea instructorului în valoare de aproximativ 907,24 lei”.

Totodată, anchetatorii spun că, în perioada august 2015 - decembrie 2016, opt inculpaţi ”fie au promis, fie au remis” instructorului auto diverse sume de bani pentru ca acesta să intervină pe lângă examinatori pentru a-i ajuta să promoveze proba practică pentru permis.

”În perioada august 2015 – decembrie 2016, inculpaţii Călin Geta, Iorga Avram, Iorga Răzvan-Ruben, Iorga Veronica - Fausia, Călin Eugen, Iorga Ramona-Rodica, Iordan Daniel şi Ilie Adrian, fie au promis, fie au remis instructorului auto sume de bani pentru ca acesta să intervină pe lângă poliţişti examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu pentru a facilita promovarea de către unii dintre ei sau de către alte persoane a probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere”, se mai arată în comunicatul DNA.

Anchetatorii au dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra sumelor de 300 euro şi 2.707,24 lei existente în trei conturi bancare ale lui Mihail Predescu, în vederea confiscării speciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Giurgiu, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

Procurorii mai precizează că au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpaţii Călin Geta, Iorga Avram, Iorga Răzvan-Ruben, Iorga Veronica-Fausia, Călin Eugen, Iorga Ramona-Rodica, Iordan Daniel şi Ilie Adrian, cu privire la săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.