Şedinţa plenului CSM în care urmau să fie validate rezultatele concursului pentru conducerea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, la care adjunctul secţiei, Adina Florea, s-a situat pe primul loc, a fost amânată din nou, luni, din cauză că nu s-a întrunit cvorumul. MInistrul Justiţiei, Ana Birchall, a participat la şedinţă, dar au fost doar zece persoane, pentru întrunirea cvorumului fiind nevoie de 15.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ar fi trebuit să se reunească din nou, luni, pentru a valida rezultatele concursului pentru şefia Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, la care Adina Florea s-a situat pe primul loc. 

La şedinţă a sosit şi ministrul Justiţiei, Ana Birchall, care a lipsit joi când a fost prima amânare a plenului din lipsă de cvorum, dar şi procurorul general, Bogdan Licu. Acesta, însă, nu a intrat în sala de şedinţă, precizând că a luat decizia după ce a fost anunat că nu se întruneşte cvorumul. 

Licu a declarat presei că în sală se aflau zece persoane, pentru întrunirea cvorumului fiind necesare 15 persoane. 

Plenul CSM era aşteptat să valideze rezultatele concursului pentru conducerea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, la care adjunctul secţiei, Adina Florea, s-a situat pe primul loc.

Adina Florea s-a clasat pe primul loc la concursul pentru şefia Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, post rămas vacant după numirea lui Gheorghe Stan judecător la Curtea Constituţională, ea clasându-se pe primul loc după susţinerea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor funcţiei de conducere. 

Adina Florea a obţinut punctajul 9,86.

Pe locul al doilea s-a situat Sorin Eugen Iasinovschi cu punctaj final 8,85, în timp ce Bogdan Pîrlog, procurorul care a deschis ancheta referitoare la evenimentele din 10 august 2018, din Piaţa Victoriei, a obţinut punctajul 3,85.

Conform CSM, rezultatele sunt definitive şi nu pot fi contestate.

Candidaţii au susţinut un interviu şi au prezentat un proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.