Firma Hexi Pharma a produs un prejudiciu de aproximativ 51 de milioane de lei, prin vânzarea în 152 de spitale de produse biocide neconforme, începând din 2014, au stabilit procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În dosarul privind dezinfectanţii folosiţi în spitale, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în intervalul 2014 - 2016, Hexi Pharma a încheiat contracte de vânzare de produse biocide cu 152 de unităţi medicale din România, arată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), într-un comunicat de presă transmis marţi.

"Valoarea contractelor încheiate de Hexi Pharma cu aceste unităţi medicale - având ca obiect vânzarea de produse biocide cu privire la care s-au constatat nerespectări ale concentraţiei substanţelor active - este de circa 51 milioane de lei”, a precizat PICCJ. 

Avocata firmei Hexi Pharma, Mihaela Bobe, a fost, marţi, la Parchetul instanţei supreme pentru a i se aduce la cunoştinţă prejudiciul stabilit de procurori în dosarul dezinfectanţilor din spitale.

Procurorul general al PICCJ, Augustin Lazar, a declarat că, în ultimele zile, anchetatorii au ridicat documentele relevante în dosarul dezinfectanţilor din spitale, printre care contracte de vânzare-cumpărare cu diverse spitale, în baza acestor documente fiind stabilit prejudiciul în cauza.

Procurorul general a mai spus că, după stabilirea prejudiciului, patronal Hexi Pharma, Dan Condrea, urma să fie chemat de procurori pentru a i se aduce la cunoştinţă că este învinuit pentru înşelaciune în formă agravantă.

Dan Condrea a murit duminică seara, după ce a intrat cu maşina într-un copac, pe drumul dintre Corbeanca şi Buiftea, în judeţul Ilfov. Investigaţia privind decesul lui Condrea este făcută de aceeaşi procurori care fac ancheta în dosarul dezinfectanţilor Hexi Pharma.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, în 13 mai, că procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de compania Hexi Pharma pentru infracţiunea de "participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor".

Alexandru Dan Condrea controla sau era acţionar în România la cel puţin şase firme, majoritatea din domeniul serviciilor medicale. Afacerile cumulate ale companiilor sale au depăşit 30 milioane de lei în 2014.

Judecătoria Sectorului 5 a hotărât, în 16 mai, ca Hexi Pharma să nu poată începe, timp de două luni, procedura de dizolvare sau lichidare, să nu înstrăineze activele, să nu diminueze capitalul social şi să nu facă niciun fel de transferuri băneşti sau plăţi, cu excepţia salariilor şi a plăţilor la utilităţi, în această perioadă fiind interzisă orice vânzare de produse biocide. Instanţa a admis astfel cererea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) de suspendare a dizolvării sau lichidării firmei Hexi Pharma.

În urma acestei decizii, compania Hexi Pharma a renunţat, în 17 mai, la cererea de insolvenţă pe care a depus-o, pe 11 mai, la Tribunalul Bucureşti, instanţa luând act de solicitarea firmei.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.