Procurorul general al României, Augustin Lazăr, şi procurorul-şef al DNA, Codruţa Kovesi, au venit luni la Ministerul Justiţiei pentru a discuta cu ministrul Tudorel Toader despre sistemul judiciar şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Ministerul Justiţiei a ajuns şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, care a spus că vor fi discuţii privind măsurile pe care România trebuie să le ia în cadrul MCV.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, în 20 aprilie, la finalul întâlnirii cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, că obiectivul Guvernului este finalizarea monitorizării europene în domeniul justiţiei înainte ca România să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, precizând că nu se va face niciun pas înapoi în ceea ce înseamnă garantarea unui act de justiţie corect şi independent.

”Obiectivul meu şi al Guvernului pe care îl conduc este să finalizăm MCV înainte ca România să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Este o chestiune de prestigiu şi nu numai, la care ţin foarte mult. Avem patru rapoarte consecutive pozitive, îmi doresc ca la sfârşitul anului 2017 să avem un raport final pozitiv care să pună bazele încheierii acestui Mecanism”, a spus atunci premierul.

Primul-ministru a afirmat că priorităţile Guvernului în perioada următoare, pe care de altfel i le-a transmis şi lui Timmermans sunt ”punerea în acord a legislaţiei cu deciziile Curţii Constituţionale, asigurarea deplinului respect pentru drepturile fundamentale, garantarea eficienţei, predictibilităţii şi calităţii actului de justiţie, precum şi apropierea justiţiei de cetăţean”.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a spus, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu premierul şi cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, că cel mai bun garant al statului de drept este poporul român, care va continua lupta anticorupţie şi după ce procesul MCV va fi încheiat în România.

Oficialul de la Bruxelles nu a înaintat o dată de finalizare a monitorizării pe justiţie precizând că direcţia urmată de Guvern merge către împlinirea recomandărilor şi arătând că aplicarea MCV în ultimii 10 ani a dus la realizări în România.

"Nu dau niciodată termene. Programul Guvernului este foarte clar şi totul depinde de consultările publice, de interogarea tuturor celor implicaţi şi de votul din Parlament. Direcţia urmată de Guvern merge către împlinirea recomandărilor. Parlamentul este suveran, dar aş cere Parlamentului să susţină Guvernul în demersurile sale şi să nu aleagă o altă cale”, a arătat prim-vicepreşedintele Timmermans.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a subliniat că nu există nicio legătură între încheierea MCV şi preşedinţia Consiliului UE pe care România o va exercita în primul semestru din 2019, însă înţelege de ce premierul Sorin Grindeanu socoteşte ridicarea MCV înainte de 2019 drept o chestiune de prestigiu.

”Îl înţeleg pe deplin pe primul-ministru când a spus că este o chestiune de prestigiu să pună capăt MCV înaintea preşedinţiei dar, sincer, nu există nicio legătură între cele două chestiuni. Dacă guvernul român vrea să se mişte repede, cu atât mai bine, dar, personal, nu văd de ce România nu ar putea fi preşedinte al Consiliului Uniunii Europene şi, în acelaşi timp, în dialog cu noi în cadrul MCV. Este vorba despre cooperare”, a mai spus Frans Timmermans.

El a spus că situaţia de neîncredere care s-a creat în Uniunea Europeană şi în societatea românească după adoptarea OUG 13 poate fi înlăturată dacă Guvernul respectă planurile pe care le-a făcut în legătură cu recomandările făcute în cadrul MCV.  

Timmermans a adăugat că ridicarea MCV depinde de viteza cu care autorităţile române implementează planurile Guvernului în această chestiune. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.