Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat joi că o eventuală OUG pe codurile penale nu contravine unei decizii CCR privind modificarea legilor în timp ce se află deja în procedură parlamentară, situaţiile nefiind similare, iar concluzia sa a fost că unii spun ce ştiu iar alţii ştiu ce spun. În ceea ce priveşte justificarea urgenţei unui act normativ pe această temă, el a precizat că urgenţa era de anul trecut şi este "şi mai urgentă astăzi".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Întrebat dacă emiterea unei astfel de ordonanţe pe un proiect de lege care se află deja în procedură parlamentară nu contravine unei decizii  Curţii Constituţionale, Toader a răspuns: "Vă dau răspunsul pe care l-am mai dat cu privire la această chestiune: voi spune, de principiu, că unii spun ce ştiu, alţii ştiu ce spun".
 
El a explicat contextul în care a fost emisă decizia CCR: "Era undeva în vara lui 2010, când Parlamentul elaborase, dezbătuse proiectul de lege pentru noua Lege a Educaţiei. Trecuseră de Camera Deputaţilor, trecuseră de Senat şi urma votul final din Senat. În momentul acela, Guvernul a venit şi a elaborat un proiect de lege propriu, pe care l-a promovat. Ce a spus Curtea? Că nu poate Guvernul să preia de la legiuitor un act normativ care se află în faza de adoptare finală. Că parcursul legislativ trebuie să fie, să rămână cel al legiuitorului. Astăzi, dacă vom vorbi de o ordonanţă pentru modificare Cod Penal, Procedură Penală guvernul nu va veni să înlocuiască cele două Coduri - Penal, Procedură Penală - cu alte coduri, cum era atunci. Deci legea Parlamentului era înlocuită cu ordonanţa Guvernului. De data asta, Guvernul, dacă va veni, nu va veni să înlocuiască acest cod penal cu altul". 
 
"Nu va veni să înlocuiască procedura penală cu altă procedură, va veni cu modificări la ceea ce este în vigoare şi va rămâne în vigoare. Care sunt posibilele modificări? V-aduc aminte faptul că anul trecut în august, cred că 18 august, guvernul a adoptat un proiect de lege, plecat de la Ministerul Justiţiei, prin care se modifica acest cod penal în acord cu deciziile Curţii Constituţionale şi transpunerea Directivei privind confiscarea extinsă, atât", a continuat ministrul Justiţiei.
 
Codul a fost adoptat de Guvern, a ajuns în Parlament la comisia specială, unde s-au adăugat multe, dintre care unele s-au dovedit a fi constituţionale şi altele neconstituţionale, a argumentat Toader.
 
El a precizat că, dacă va fi o ordonanţă, va fi cel mult cu trei elemente: două părţi, trei elemente.
"Partea I, să spunem I - modificarea Codului Penal, II- modificarea Codului de Procedură Penală. Fiecare parte cu trei subpuncte. 1: modificarea în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, alea pe care le-am spus anul trecut şi ce s-a mai adăugat înntre timp (alte decizii, declaraţii, soluţii de neconstituţionalitate), 2: transpunerea celor două directive, confiscarea, prezumţia de nevinovăţie şi 3), dacă va fi, repet, nu luaţi de la mine ca o decizie, reluarea unora dintre soluţiile legislative declarate constituţionale. Pentru că ele au fost în dezbatere, ele au fost controlate de către Curtea Constituţională, au fost considerate ca fiind constituţionale, s-a constatat de către Curte, pe de o parte că s-a respectat oportunitatea decidentului, legiuitorului, şi, pe de altă parte, conformitatea cu legea fundamentală adică constituţionalitatea lor", a declarat ministrul Justiţiei.
 
În ceea ce priveşte urgenţa unei astfel de ordonanţe, ministrul a spus că "urgenţa era de anul trecut, nu de astăzi".
 
"Pe de o parte, legiuitorul trebuie să modifice Codul Penal, Procedură Penală în acord cu deciziile Curţii Constituţionale de neconstituţionalitate sau interpretative în cele 45 de zile (mă refer la decizii), ceea ce nu s-a făcut şi nu mă întrebaţi pe mine, 2: Riscăm intrarea în infrigement pentru netranspunerea directivei privind confiscarea extinsă, netranspunerea directivei privind consolidarea prezumţiei de nevinovăţie şi, dacă sunteţi de acord, vă citez paragraful esenţial din trei sau patru decizii ale CCR, prima, din 2009, care spune aşa: 'se justifică urgenţa adoptării unei ordonanţe de urgenţă pentru transpunerea în legislaţia naţională a unei directive europene, în vederea evitării intrării în procedură de infrigement' - fraza asta, dacă vă uitaţi pe cele două proiecte de lege de anul trecut, a fost folosită şi la proiectul de modificare a Codului Penal, şi la proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală, deci aceasta este urgenţa - de anul trecut. Urgenţa anului trecut e şi mai urgentă astăzi", a conchis Toader.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.