Forumul Judecătorilor a realizat o listă cu instanţele la care presa a scris că s-au confirmat cazuri de infectare cu noul coronavirus, după ce ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat că sediile instanţelor nu sunt focare de infecţie. Pe listă sunt şapte dintre curţile de apel, mai multe tribunale, judecătorii, dar şi parchete.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Asociaţia Forumul Judecătorilor prezintă, vineri, o listă intitulată ”Cazurile de Covid-19 în instanţele şi parchetele din România prezentate în presă”.

Pe lista care cuprinde link-uri către articolele de presă sunt şapte dintre curţile de apel, inclusiv cea de la Bucureşti, dar şi mai multe tribunale, inclusiv Tribunalul Bucureşti, mai multe judecătorii, două fiind din Capitală, şi câteva parchete.

”Aceste informaţii nu sunt verificate, confirmate sau infirmate oficial în toate cazurile, deşi ar trebui să existe o centralizare publică la nivelul CSM, la lucrările căruia Ministrul Justitţiei participă în calitate de membru de drept”, au precizat reprezentanţii Asociaţiei.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, susţine că sunt eronate afirmaţiile celor care susţin că sediile instanţelor de judecată ar fi focare de coronavirus, el arătând că, încă de la începutul pandemiei, sediile instanţelor au primit echipamente de protecţie, inclusiv combinezoane.

Forumul Judecătorilor din România a transmis, marţi, că sediile instanţelor de judecată au devenit focare de răspândire a virusului şi solicită din nou Parlamentului României, Guvernului României şi Ministerului Justiţiei luarea urgentă a unor măsuri legislative în scopul prevenirii răspândirii infecţiilor respiratorii, inclusiv prin restrângerea fazei orale în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Asociaţia a elaborat un Proiect de modificare şi completare a Codului de procedură penală cu referire la digitalizare.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.