Două femei care ar fi primit 20.000 de euro în schimbul angajării unor persoane într-o unitate militară au fost trimise în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii DNA anunţă, joi, că au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatelor Alecsandra Nicolescu şi Maria Iordache, pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului, în cursul lunii august 2014, Alecsandra Nicolescu, beneficiind de ajutorul Mariei Iordache, a acceptat şi primit, în două tranşe, de la două persoane, martori în cauză, suma totală de 20.000 de euro.

"Banii respectivi au fost primiţi de inculpată pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra unor funcţionari din cadrul unei unităţi militare şi pentru a-i determina pe aceştia să angajeze cele două persoane în cadrul acelei structuri. Faptele au fost denunţate de către cele două persoane când au realizat, după mai multe luni de amânări sub diferite pretexte, că pretinsa influenţă nu era una reală", precizează procurorii.

Anchetatorii mai arată că, în cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asupra sumei de 20.000 euro, care a făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.