Magistraţi de la instanţe din toată ţara au transmis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) o adresă prin care spun că îşi însuşesc cererea de apărare a independenţei sistemului judiciar formulată luni de Forumul Judecătorilor în urma atacurilor la adresa justiţiei de la mitingul PSD şi în urma declaraţiilor lui Liviu Dragnea, iar ordinea de zi a şedinţei CSM a fost suplimentată cu acest punct, însă au fost amânate dezbaterile, la propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. El a susţinut că este o problemă foarte importantă, care nu trebuie discutată "la foc automat", ci trebuie pregătită în prealabil şi discutată într-o şedinţă pe care CSM urmează să o stabilească pe acestă temă. Ministrul Justiţiei a mai susţinut că în ceea ce priveşte echilibrul puterilor în stat există "o tentaţie" a fiecăreia de "a se extinde", iar drept dovadă stau conflictele de natură constituţională cu care a fost sesizată CCR, astfel că este necesară o discuţie "riguroasă" cu privire la declaraţiile unor politicieni la adresa justiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Subsemnaţii, judecători, procurori, magistraţi-asistenţi şi auditori de justiţie, declarăm că ne însuşim în nume propriu cererea de apărare a independenţei sistemului judiciar formulată de Asociaţia Forumul Judecătorilor din România. Apreciem necesară suplimentarea ordinii de zi a şedinţei plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 14 iunie 2018 cu prezenta cerere, şi solicităm să dispuneţi admiterea acesteia şi apărarea independenţei sistemului judiciar pusă grav în pericol de acţiunile concertate ale celorlalte două puteri ale statului, legislativă şi executivă", se arată în cererea înaintată CSM şi semnată de peste o mie de magistraţi.

Ordinea de zi a şedinţei de joi a CSM a fost suplimentată cu acest punct, dar dezbaterile au fost amânate la propunerea ministrului Justiţiei. "Este o problemă de sistem pe care nu o discutăm noi acum la foc automat", a declarat ministrul Justiţiei în şedinţa CSM, propunând ca această problemă să fie discutată într-o altă şedinţă.

La finalul şedinţei CSM, el a spus că CSM urmează să stabilească o şedinţă pe această temă. 

"(...) este o problemă foarte importantă, care trebuie dezbătută şi pregătită în prealabil. Astăzi s-a suplimentat ordinea de zi, fără să fi primit materialele în prealabil, pe baza cărora să ne putem exprima. Eu, probabil aţi văzut, am opinat că sunt - cele două probleme - cele mai importante de pe ordinea de zi, dar adăugate pe lista suplimentară şi ele trebuie analizate, dezbătute riguros, cu argumente, contraargumente. (...) Aici problema e de fond, este, până la urmă, o problemă de delimitare a puterilor statului. Trebuie să vedem şi într-o parte, şi în alta. Dacă discutăm de echilibrul celor trei puteri, să nu discutăm numai dintr-o anumită perspectivă, să discutăm dacă nu cumva din fiecare... şi asta e o realitate, există o tentaţie a puterii, indiscutabilă, o tentaţie a puterii de a se extinde. Uitaţi-vă la conflictele juridice de natură constituţională, cu care a fost sesizată Curtea. De fiecare dată, o putere a sesizat, a reclamat că cealaltă/celelalte puteri a intrat/au intrat în zona ei de competenţă. Prin urmare, am propus CSM-ului, mă bucur că s-a votat şi s-a aprobat, ca să se distribuie materialele, cum este necesar, că să avem un timp ca de reflecţie, un timp în care să înotăm şi să venim cu contraargumente. Am primit deja materialele, mă aştept ca într-un termen relativ scurt să se convoace o şedinţă de CSM, să discutăm riguros, aplicat, dacă şi cine a greşit", a declarat Tudorel Toader.

Asociaţia “Forumul Judecătorilor din România” a trimis, luni, către Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) o cerere de apărare a independenţei sistemului judiciar faţă de ”atacurile recente ale reprezentanţilor de seamă ai puterii legislative şi ai puterii executive”, după discursurile de la mitingul PSD, dar şi în urma declaraţiilor făcute duminică seară de Liviu Dragnea, la Antena 3. ”Modalitatea de exprimare creează un dubiu greu de înlăturat cu privire la independenţa magistraţilor, cu consecinţa afectării imaginii sistemului de justiţie”, se arată în document.

CSM a anunţat, ulterior, că Secţia pentru procurori a cerut Inspecţiei Judiciare să facă verificări cu privire la afirmaţiile liderului PSD, Liviu Dragnea, pentru a stabili dacă a fost afectată independenţa sistemului judiciar. 

De asemenea, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) au f[cut un apel către "toate persoanele interesate" să conştientizeze că problemele din justiţie se rezolvă instituţional, prin proceduri legale, şi nu în stradă, numărând protestatarii pro sau contra unei teme care priveşte justiţia. Asociaţiile magistraţilor spun, de asemenea, că este inacceptabil că persoane care ocupă funcţii de conducere la vârful statului român să îşi folosească influenţa pentru a pune presiune asupra judecătorilor chemaţi să soluţioneze cauze în care aceştia sunt judecaţi.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică la Antena 3 că a fost "coordonat” şi este "o acţiune clară, comandă de la Iohannis” faptul că lui Daniel Horodniceanu i-a fost prelungit mandatul de procuror şef al DIICOT, interimar, în contextul în care preşedintele PNL, Ludovic Orban, a depus plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă pentru înaltă trădare. Dragnea a afirmat că speră ca niciun procuror "să nu rişte atât de mult" să dea curs acestei "demenţe”, afirmând că "foarte mulţi procurori riscă să plătească greu".

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.