Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) atrage atenţia că afirmaţiile lansate în spaţiul public, prin care se inoculează cetăţeanului imaginea unui sistem judiciar care nu este independent, ci dimpotrivă, apropriat politic, ineficient şi imprevizibil, care, prin diferiţi poli de putere, ar exercita presiune şi intimidare asupra judecătorilor, dar şi imaginea unor judecători care îşi desfăşoară abuziv activitatea, cu încălcarea cadrului legal şi cu ignorarea drepturilor fundamentale ale omului, sunt de o gravitate extremă, fără precedent, la adresa justiţiei din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Secţia pentru judecători a CSM subliniază că aceste afirmaţii sunt de natură să afecteze independenţa justiţiei.

CSM face referire, într-un comunicat, la lansarea, preluarea şi amplificarea în spaţiul public, prin intermediul mass-media, a unor grave afirmaţii, declaraţii şi mesaje cu privire la activitatea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii de Apel Bucureşti.

Aceste afirmaţii s-au intensificat şi au dobândit un real potenţial de afectare a independenţei şi imparţialităţii judecătorilor, dar şi a prestigiului şi credibilităţii justiţiei, apreciază CSM, care subliniază că ”independenţa justiţiei nu este un privilegiu în interesul judecătorilor, ci în interesul statului de drept şi al celor care caută şi doresc înfăptuirea justiţiei şi că judecătorilor le revine o răspundere reglementată de legislaţia actuală pe măsura independenţei conferite de Constituţia României”.

”Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de apărător al independenţei justiţiei, constată că afirmaţiile lansate în spaţiul public, prin care se inoculează cetăţeanului  imaginea unui sistem judiciar care nu este independent, ci dimpotrivă, apropriat politic, ineficient şi imprevizibil, care, prin diferiţi poli de putere, ar exercita presiune şi intimidare asupra judecătorilor, dar şi imaginea unor judecători care îşi desfăşoară abuziv activitatea, cu încălcarea cadrului legal şi cu ignorarea drepturilor  fundamentale ale omului,  sunt de o gravitate extremă, fără precedent,  la adresa justiţiei din România”, se arată în comunicat.

Secţia pentru judecători a CSM îşi manifestă îngrijorarea şi condamnă modul de exprimare publică, poziţionat în afara limitelor admisibile ale libertăţii de exprimare, aşa cum aceasta este protejată de art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

”Această manieră de exprimare afectează independenţa, imaginea, credibilitatea şi prestigiul sistemului judiciar român, implicat deja într-un amplu efort de reformă şi luptă împotriva corupţiei şi de consolidare a încrederii cetăţeanului în justiţie”, adaugă sursa citată.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii face un apel la instituţiile media, în calitatea acestora de formatori de opinie, de a gestiona echilibrat şi raţional orice mesaj public şi de a se alătura demersului sistemului judiciar de consolidare a poziţiei sale democratice în societate, în deplină concordanţă cu principiile separării puterilor în stat şi cu drepturile fundamentale ale omului.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii asigură opinia publică şi întregul sistem judiciar că îşi va asuma, în continuare, reacţii publice ferme în ceea ce priveşte apărarea independenţei justiţiei cât şi adoptarea unor măsuri ce implică responsabilizarea întregului corp al judecătorilor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.