Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis miercuri încetarea suspendării din funcţie în cazul fostului şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi a procurorului Mircea Negulescu, ca urmare a încetării măsurii controlului judiciar în dosarul în care sunt acuzaţi că l-ar fi constrânspe fostul deputat Vlad Cosma să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi liste cu alegători din Republica Moldova, din care să rezulte că oamenii ar fi primit bani drept "mită electorală”. Joi, însă, CSM va lua în discuţie din nou suspendarea din funcţie a celor doi procurori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât încetarea suspendării din funcţia de procurori începând cu data de 25.09.2018 a domnilor Onea Lucian Gabriel, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi Negulescu Mircea - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, ca urmare a încetării măsurii controlului judiciar", este decizia luată miercuri de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Secţiei pentru procurori a CSM se află însă suspendarea din funcţie a celor doi procurori.

În 30 iulie, Secţia pentru procurori a CSM a decis suspendarea din funcţie a procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti, după ce Parchetul General a anunţat  cercetarea acestora sub control judiciar pentru inducere în eroare a organelor judiciare şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, fiind acuzaţi că l-ar fi constrânspe fostul deputat Vlad Cosma să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi liste cu alegători din Republica Moldova, din care să rezulte că oamenii ar fi primit bani drept "mită electorală”.

"În anul 2015, inculpaţii procurori Onea Lucian (procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti) şi Negulescu Mircea (la data faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curte de Apel Ploieşti) au determinat prin constrângere un martor (ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti", spunea Parchetul instanţei supreme.

Conform procurorilor, deşi ştia că probele sunt "ticluite în mod mincinos" de martor, procurorul Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei drept probe documentele ticluite. 

În acest caz, procurorii au dispus plasarea sub control judiciar atât pentru Mircea Negulescu, cât şi în cazul fostului şef al DNA Ploieşti Lucian Onea, pentru o perioadă de 60 zile.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.