China şi Occidentul reacţionează miercuri după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri într-un discurs, între altele, o mobilizare parţială în Războiul rus din Ucraina şi a acuzat Occidentul de un ”şantaj nuclear”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ”nu crede” în folosirea armamentului nuclear de către Moscova, în Războiul rus din Ucrana, declară şeful statului ucrainean într-un interviu acordat postului german Bild TV, după ce Vladimir Putin a agitat această ameninţare într-un discurs, miercuri, relatează AFP.

”Eu nu cred că aceste arme vor fi utilizate. Nu cred că lumea va permite aşa ceva”, declară Zelenski într-un fragment din acest interviu.

Statele Unite ”iau în serios” ameninţarea lui Vladimir Putin de a recurge la arma nucleară în Războiul rus din Ucraina, anunţă miercuri un purtător de cuvânt al Casei Albe, care ameninţă cu ”consecinţe grave” în cazul în care preşedintele rus trece la fapte, rrelatează AFP.

”Aceasta este o retorică iresponsabilă din partea unei puteri nucleare, dar nu este incoerentă cu modul în care se exprimă de şapte luni, iar noi luîăm asta în serios”, denunţă John Kirby, un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate (NSC), într-un interviu acordat postului american ABC News.

”Le monitorizăm cât mai bine putem poziţia strategică, în aşa fel încât să ne-o schimbăm pe a noastră, în cazul în care este nevoie. Nimic nu spune, actualmente, că acest lucru ar fi necesar”, a adăugat el.

Cancelarul german Olaf Scholz cataloghează drept un ”act de disperare” deciziile recente ale preşedintelui rus Vladimir Putin, care a anunţat o mobilizare parţială a rezerviştilor ruşi, pentru a-i trimite să lupte în Ucraina, şi referendumuri de anexare a patru regiuni ucrainene, relatează AFP.

Vladimir ”Putin nu face decât să înrăutăţească lucrurile. El a subestimat complet situaţia, de la început, şi voinţa de a rezista a ucrainenilor”, a denunţat cancelarul german în marja Adunării Generale a ONU, la New York.

Mobilizarea parţială a rezerviştilor ruşi demonstrează voinţa preşedeintelui ruis Vladimir Putin de a continua ”escaladarea” Războiului rus din Ucraina şi este ”un nou semn al deznădejdii sale”, declară un purtător de cuvânt al Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell, relatează AFP.

”Anunţul mobilizări parţiale a rezerviştilor şi confirmarea referendumurilor (de anexare a patru regiuni ocupate de ruşi în Ucraina) sunt un semnal clar adresat comunităţii internaţionale în timpul săptămânii Adunării Genmerale a ONU al voinţei sale de a-şi continua războiul distrugător care are consecine negative în întreaga lume”, denunţă Peter Stano.

Mobilizarea parţială anunţată de către preşedintele rus Vladimir Putin va conduce la ”o enormă tragedie”, denunţă miercuri opozantul rus încarcerat Aleksei Navalnăi, relatează AFP.

”Toate astea vor conduce la o enormă tragedie şi la o enormă cantitate de morţi”, denunţă principalul critic al Kremlinului, în cursul unei audieri la unul dintre numeroasele sale procese, potrivit unei înregistrări video difuzate de presa rusă.

Papa Francisc denunţă miercuri ”monstruozităţile şi cadavrele torturate” din Ucraina, unde se află în prezent reprezentantul său, cardinalul Konrad Krajewski, relatează AFP.

”Aş vrea să vorbesc despre teribila situaţie din Ucraina martiziată. Cardinalul Krajewski se află acolo a patra oară. El ajută într-o zonă din Odesa (sud) şi din jur”, a anunţat Papa Francisc la finalul audienţei generale.

”El mi-a povestit durerea acestui popor, salvarea, monstruozităţile, cadavrele torturate pe care ei le găsesc”, a declarat Francisc.

Kievul a anunţat săptămâna trecută că a descoperit sute de morminte într-o pădure, în apropiere de Izium (est), un oraş recucerit recent de către armata ucraineană de la armata rusă, care a invadat Ucraina la 24 februarie.

Preşeidntele ucrainean Volodimir Zelenski a evocat ”noi probe de tortură” la Izium, unde ”procesul exhumării continuă”.

Noul premier britanic Liz Truss urmează să îndemne miercuri statele membre ONU ”să apere libertatea şi democraţia” împotriva unei escaladări a Războiului rus în Ucraina, în primul său discurs de politică internaţională în calitate de şef de Guvern, relatează AFP.

Ea urmează să reitereze angajamentul ”total” al Regatului Unit şi să îndemne la un vast plan economic liberal - un fel de ”NATO economic”.

”Acesta este un moment decisiv în istoria britanică, în istoria acestei organizaţii şi în istoria libertăţii”, urmează ea să declare ea, potrivit Downing Street, la câteva ore după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o mobilizare a sute de mii de ruşi care să lupte în Ucraina.

”Istoria lui 2022 ar fi putut să fie cea a unui stat autoritarist care îşi trimite tancurile peste frontiera unui vecin paşnic şi îi aserveşte poporul”, ar urma să spună ea.

”În schimb, este istoria libertăţii care se apără”, ar urma să sublinieze ea.

Angajamentul Regatului Unit în acest sens va fi ”total”, iar ”împreună cu prietenii şi aliaţii noştri din întreaga lume vom continua să apărăm libertatea, suveranitatea şi democraţia”, ar urma ea să spună.

Anunţul Moscovei cu privire la o mobilizare parţială în Rusia şi referendumuri de anexare a unor teritorii ucrainene este ”un semn de slăbiciune, al eşecului rus”, a denunţat miercuri ambasadoarea Statelor Unite în Ucraina Bridget Brink, relatează AFP.

”Simulacre de referendumuri şi o mobilizare sunt semne de slăbiciune, aşe eşecului rus”, a denunţat ea într-un mesaj postat pe Twitter.

Statele Unite vor continua ”să susţină Ucrana atât timp cât va trebui”, dă asigurări Bridget Brink.

Anunţul lui Putin al mobilizării parţiale în Rusia şi unor ”referendumuri” de anexare a unor teritorii ucrainene constituie o ”mărturisire a eşecului” invaziei Ucrainei, denunţă miercuri ministurl britanic al Apărării Ben Wallace, relatează AFP.

Faptul că preşedintele rus Vladimir Putin ”şi-a rupt propria promisiune de a nu mobiliza o parte a populaţiei” constituie ”o mărturisire a eşecului invaziei sale”, denunţă Wallace.

”Nicio ameninţare şi nicio propagandă nu poate ascunde faptul că Ucraina este pe cale să învingă în acest război (...) şi că Rusia este pe cale să devină un paria mondial”, denunţă el într-un comunicat.

Ministerul chinez de Externe îndeamnă miercuri toate părţile să se angajeze într-un dialog şi în consultări şi să găsească o cale de abordare a îngrijorărilor în domeniul securităţii ale tututot părţilor, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat Occidentul cu privire la un ”şantaj nuclear”, relatează The Guardian.

Poziţia Chinei cu privire la Ucraina este coerentă şi clară, a declarat într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin, citat de Reuters.

”Această mobilizare parţială anunţată de către Putin este o încercare de escaladare în războiul pe care l-a declanţat în Ucraina şi o dovadă că Rusia este singurul agresor”, denunţă într-un mesaj postat pe Twitter premierul ceh Petr Fiala,.

”Ucraina trebuie să fie ajutată, iar noi trebuie să facem acest lucru în interesul nostru”, subliniază el.

Mobilizarea parţială a trupelor în Rusia este o nouă escaladare a Războiului rus din Ucraina, iar Germania îşi examinează reacţia, anunţă vicecancelarul german Robert Habeck.

Acesta este ”alt pas rău şi greşit al Rusiei, cu privire la care bineînţeles că vom discuta şi ne vom consulta politic cu privire la felul în care să-i răspundem”, a declarat el, citat de reuters.

Referendumurile prevăzute în weekend în Doneţk, Lugansk, Harkov şi Zaporijjea ”sunt ilegitime”, denunţă un purtător al Partidului Laburist, în opoziţie, în Marea Britanie, Jonathan Reynolds.

”Cred că afirmaţiile Rusiei cu privire la Ucraina potrivit cărora oamenii vor să facă parte din Rusia, sau să fie solidari (cu Rusia) ori să se desprindă de orice Guvern de la Kiev sunt complet contrazise de tratamentul aplicat ucrainenilor de către forţele ruse în acest conflict. Aşadar, nu văd nicio legitimitate în revendicările (lui Putin) privind partea de est a Ucrainei”, a declarat el la Sky News.

Deputata Gillian Keegan, secretar de stat la Ministerul britanic de Externe şi al Commonwealthului l-a acuzat pe Vladimir Putin de ”rescrierea istoriei”.

”Anumite declaraţii sunt destul de îngrijorătoare şi, evident, trebuie să ne calmăm”, a declarat ea la Sky News., îndemnând poporul rus ”să se uite dincolo de presa” rusă. ”Să fim clari, acolo sunt minciunile lui Putin”, a subliniat ea.

”Acesta este războiul ilegal al Rusiei în Ucraina”, iar ”bineînţeles că noi susţinem Ucraina, alături de toţi aliaţii noştri din NATO”, a subliniat ea.

Ameninţarea lui Putin de a recurge la armamentul nuclear ”este un lucru pe care ar trebui să-l luăm foarte în serios, pentru că, ştiţi, nu deţinem controlul. Nu sunt sigură că el (Putin) deţine controlul. Într-adevăr, vreau să spun că aceasta este o escaladare”.

Mobilizarea rusă a fost o măsură previzibilă, care se va dovedi extrem de nepopulară şi care arată că războiul nu decurge aşa cum vrea Moscova, a declarat Reuters consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak.

Vladimir Putin încearcă să dea vina lansării unui ”război neprovocat” şi deteriorirării situaţiei economice în Rusia asupra Occidentului, acuză el.

Şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski Andrii Iermak a postat pe Twitter o imagine de la o videoconferinţă pe care afirmă că a susţinut-o cu membri ai Comisiei pentru Informaţii clasificate din cadrul Camerei Reprezentanţilor americane.

”Timp de peste şase luni de război de amploare împotriva Ucranei, Rusia nu a putut să-şi atingă scopul. Acest lucru s-a întâmplat din cauza curajului naţiunii ucrainene şi ajutorului partenerilor noştri internţaionali”, subliniază el în acest mesaj.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.