Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a declarat că tancurile Leopard 2 ar putea fi operaţionale în Ucraina în aproximativ trei luni, pentru că mai întâi se va face instruirea şi apoi tancurile vor fi trimise la Kiev, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pistorius a declarat că decizia de miercuri de a trimite tancurile Leopard 2 în Ucraina este "istorică", iar Germania va discuta despre alte livrări de sisteme de armament către Ucraina atât timp cât războiul va continua.

Cu toate acestea, este important "să nu devenim parte a războiului", a subliniat Pistorius, adăugând că decizia de a livra Leopard 2 nu este un motiv de bucurie.

Germania a anunţat miercuri, la şedinţa de guvern, că va trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina - după săptămâni de presiuni diplomatice în acest sens.

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că a vorbit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski înainte de a veni în parlament, pentru a răspunde întrebărilor deputaţilor.



Germania, împreună cu SUA şi Marea Britanie, a trimis cele mai multe sisteme de armament în Ucraina, a subliniat Scholz, afirmând că Germania va fi în prima linie a sprijinului pentru Ucraina.

Toate deciziile de a trimite sisteme de armament au fost coordonate cu aliaţii, a precizat el în Bundestag.

CITEȘTE ȘI UPDATE - Germania aprobă livrarea de tancuri de tip Leopard 2 Ucrainei / Tancurile ar putea ajunge în aproximativ 3 luni / Lista ţărilor care şi-au anunţat până acum disponibilitatea de a trimite tancuri Ucrainei


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.