Rusia nu a primit încă planul de pace propus de Italia referitor la Ucraina, dar speră să îi fie transmis prin canale diplomatice, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu l-am văzut încă, sperăm că ne va fi livrat prin canale diplomatice şi ne vom familiariza cu el”, a a afirmat Dmitri Peskov.

Ministrul italian de Externe, Luigi Di Maio, a prezentat liniile generale ale planului săptămâna trecută şi a spus că a discutat cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în timpul unei vizite la New York.

Planul ar implica organizaţii internaţionale precum Naţiunile Unite, Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, menite să acţioneze ca facilitatori în vederea organizării unei încetări a focului localizate, iniţial, a declarat Di Maio într-o conferinţă de presă în Italia, săptămâna trecută.

Ministrul italian de Externe a subliniat că planul a fost propus şi oficialilor de rang înalt care reprezintă Grupul celor şapte (G7).

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, care în prezent ocupă funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a respins planul şi alte astfel de iniţiative ale Occidentului.

”Se pare că a fost pregătit nu de diplomaţi, ci de politologi locali care au citit o mulţime de ziare provinciale şi operează doar cu falsuri ucrainene”, a spus Medvedev pe canalul său de Telegram.

Premierul italian Mario Draghi a făcut apel în repetate rânduri la o încetare a focului în războiul din Ucraina. Coaliţia de guvernământ a Italiei are opinii diferite în privinţa furnizării suplimentare de arme Kievului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.