Preşedintele Joe Biden este la curent cu punerea sub acuzare a predecesorului său şi va urmări "evident" ştirile, a declarat marţi Casa Albă, care a subliniat însă că nu aceasta este preocuparea principală a şefului statului, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Preşedintele îşi va concentra atenţia asupra poporul american, aşa cum face în fiecare zi. Nu este ceva care să fie un punct de maxim interes pentru el. Se va concentra asupra unor lucruri de genul cum să se asigure că vom continua să reducem preţurile pentru poporul american", a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, ca răspuns la o întrebare a reporterului CNN.

"Bineînţeles, şi aici, pe diverse canale de televiziune, curg ştirile ore şi ore, aşa că, evident, el va prinde o parte din ştiri atunci când va avea un moment de răgaz pentru a se pune la curent cu ce s-a întâmplat în cursul zilei, dar nu acesta este focusul său de astăzi", a spus purtătoarea de cuvânt.

Biden urmează să se întâlnească marţi după-amiază cu Consiliul său pentru ştiinţă şi tehnologie pentru a avea o discuţie despre inteligenţa artificială, în timp ce la Manhattan are loc punerea sub acuzare a fostului preşedinte Trump.

Karine Jean-Pierre a refuzat să comenteze detaliile cazului, dar a reiterat că Biden "nu a fost anunţat" în prealabil cu privire la punerea sub acuzare a fostului său contracandidat şi a fost informat de şeful de cabinet al Casei Albe, Jeff Zients, cu privire la evoluţii, pe măsură ce ele au fost relatate în presă.

Biden a refuzat în repetate rânduri să comenteze cazul, dar a declarat luni, în timp ce se afla în Minnesota, că are încredere în Departamentul de Poliţie din New York şi a răspuns afirmativ atunci când a fost întrebat dacă are încredere în justiţie.

Donald Trump a ajuns marţi după-amiază la tribunalul din Manhattan unde s-a predat şi urmează să fie oficial pus sub acuzare. El a salutat mulţimea strânsă pe trotuarul de vizavi în timp ce a intrat în clădire, dar nu a declarat nimic presei. În schimb, în timp ce se îndrepta către biroul procurorului districtual din Manhattan pentru a se preda, Donald Trump a avut o primă reacţie şi a postat pe reţeaua sa socială, Truth Social: "Mă îndrept spre Lower Manhattan, la tribunal. Pare atât de HALUCINANT - WOW, mă vor ARESTA. Nu-mi vine să cred că se întâmplă asta în America. MAGA!" - a scris fostul preşedinte.

Trump a folosit deja contul său de pe Truth Social pentru a-l ataca în mod repetat pe procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, al cărui birou a supervizat ancheta. Fostul preşedinte va intensifica probabil aceste atacuri marţi seară, când va rosti un discurs la complexul său Mar-a-Lago din Florida, la ora locală 20.15 (miercuri, 3.15, ora României).

Din momentul în care fostul preşedinte Donald Trump a sosit la biroul procurorului districtual din Manhattan, el se află în arest şi este în custodia poliţiei până la punerea sa sub acuzare. Urma ca lui Trump să i se ia amprentele digitale ca parte a procedurii, deşi încă nu este clar dacă i se va face şi o fotografie de identificare. El va fi apoi dus într-o sală de judecată, unde va fi pus oficial sub acuzare - o înfăţişare care se aşteaptă să fie rapidă şi de rutină, dar care reprezintă un moment de referinţă în istoria SUA.
 
Nu este de aşteaptat ca Trump să fie încătuşat în urma arestării sale, întrucât va rămâne sub protecţia constantă a forţelor de ordine.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.