Primarul din Bălţi, Renato Usatîi, a anunţat, luni seară, că demisionează, iar în luna mai vor avea loc alegeri locale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anunţul fost făcut luni seară, la postul de televiziune TV8. 

"În această săptămână voi anunţa că demisionez. Astfel, în Bălţi vor putea fi alegeri pe 20 mai, atunci când au loc mai multe alegeri locale. Eu demisionez pentru ca toţi să se poată pregăti sincer de alegeri”, a declarat Renato Usatîi, care de peste un an gestionează activitatea municipalităţii prin skype, de la Moscova.

”Vom vedea cine va duce hrişca. Va fi un candidat din partea Partidului Nostru”, a afirmat Usatîi, precizând că Nicolae Grigorişin va fi candidatul Partidului Nostru la această funcţie la alegerile anticipate care vor avea loc în primăvară.

El a spus că pentru a face ordine în Bălţi este nevoie de un primar care să fie mereu în oraş şi că îşi doreşte ca cetăţenii să vadă prin exemplul anticipatelor din Bălţi ce îi aşteaptă la alegerile parlamentare din acest an.

Renato Usatîi a fost ales primar general la Bălţi în urma alegerilor locale din iunie 2015. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.