Prezenţa la vot la alegerile locale anticipate organizate duminică la Chişinău era puţin peste 19% la ora 14.00. Locuitorii din Chişinău sunt chemaţi la vot pentru a-şi alege primarul, pentru un mandat de un an, alegerile locale anticipate fiind organizate în contextul în care Dorin Chirtoacă a demisionat în luna februarie, după ce a fost suspendat din cauza dosarelor sale penale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), până la această oră au votat aproximativ 120.000 din cei peste 630.000 de locuitori cu drept de vot, adică puţin peste 19%.

Peste 630.000 de locuitori din municipiul Chişinău sunt aşteptaţi la urne să îşi aleagă primarul, cele 312 secţii de votare fiind deschise până la ora 21.00.

Pentru ca alegerile să fie considerate valabile, la urne trebuie să iasă cel puţin 25 la sută din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. Dacă niciunul din cei 11 candidaţi nu va acumula cel puţin jumătate din voturile alegătorilor, peste două săptămâni, în 3 iunie, va avea loc al doilea tur.

Alegeri locale au loc şi la Bălţi, unde opt candidaţi s-au înscris pentru fotoliul de primar al municipiului. 

Potrivit CEC, pentru organizarea scrutinului din municipiile Chişinău şi Bălţi au fost alocate 22,5 milioane de lei. 

La alegerile de la Chişinău sunt unsprezece candidaţi, întra care Silvia Radu (independent), actualul primar interimar al Chişinăului, Valeriu Munteanu (Partidul Liberal), Ion Ceban (Partidul Socialiştilor), Andrei Năstase (Platforma Demnitate şi Adevăr).

Alegerile locale anticipate au loc în condiţiile în care postul de primar a rămas vacant după ce Dorin Chirtoacă a demisionat în luna februarie, după ce a fost suspendat din cauza dosarelor sale penale. În noiembrie 2017 a fost organizat şi un referendum pentur revocarea lui, care a fost însă invalidat din cauza prezenţei scăzute la urne. Dorin Chirtoacă este acuzat de acte de corupere pasivă în formă agravată, precum şi trafic de influenţă în dosarul parcărilor plătite de la Chişinău.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.