Locuinţa din Belfast a lui Gerry Adams a fost atacată cu un dispozitiv exploziv, noaptea trecută, a anunţat fostul lider Sinn Fein, precizând că bănuieşte că atacul a fost plănuit de militanţi naţionalişti irlandezi care se opun acordului de pace din Irlanda de Nord, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un dispozitiv exploziv a avut ca ţintă şi casa unui alt fost conducător al partidului Sinn Fein, Bobby Storey.

Adams a declarat că nicio persoană nu a fost rănită în urma celor două atacuri, însă doi dintre nepoţii săi se aflau pe aleea din faţa casei cu zece minute înainte de atac şi ar fi putut muri.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a anunţat că la ambele locuinţe s-au găsit rămăşiţele unor dispozitive industriale de tipul artificiilor, care ar fi putut cauza daune importante şi răni grave.

Atacurile de la Belfast vin la câteva zile după violenţe care au avut loc în Londonderry, puse tot pe seama militanţilor naţionalişti care se opun acordului de pace din 1998, la care a contribuit Adams.

Acordul de pace din 1998 a pus capăt deceniilor de violenţe între naţionaliştii irlandezi, care voiau ca regiunea să se alăture Irlandei, şi unioniştii probritanici, care voiau ca teritoriul să rămână britanic. În violenţele care au durat trei decenii au murit peste 3.000 de persoane.

Câteva grupuri de naţionalişti sunt încă active şi organizează uneori atacuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.