Ambasadorul Franţei la UE a părăsit o reuniune, la Bruxelles, în semn de protest faţă de prevederea unor interpreţi la viitoarele dezbateri bugetare, ceea ce conduce la o utilizare exclusivă a limbii engleze, au declarat surse concordante, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incidentul a avut loc miercuri, la o reuniune a ambasadorilor celor 28 de state membre ale Consiliului UE, atunci când s-au evocat modalităţile unui viitor grup de experţi din state membre pe tema bugetelor europene post-Brexit - unul dintre dosarele cele mai spionoase în lunile următoare la Bruxelles.

Reprezentanţa permanentă a Franţei la UE a confirmat pentru AFP că Philippe Léglise-Costa a părăsit o reuniune, un gest prin care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de o problemă legată de ”regimul lingvistic”, potrivit site-ului Politico, dar fără să facă alte comentarii.

”Nu este vorba despre o punere în scenă orchestrată, ci despre un mod de a marca o dezbatere prost orientată de secretariatul Consiliului, cu metode care este necesar să fie refuzate”, a declarat o sursă diplomatică franceză.

”În legătură cu un subiect atât de serios precum viitorul cadru financiar plurianual (CFP), trebuie să existe un respect faţă de multilingvismul instituţiilor UE”, a adăugat această sursă, deplângând o recurgere tot mai importantă la ”acapararea englezei”.

O sursă de la Consiliul UE a confirmat incidentul, care a provocat oo ”indispoziţie” în timpul reuniunii de miercuri a ambasadorilor.

”A existat o neînţelegere”, a declarat această sursă, după ce serviciile Consiliului au considerat că Franţa a acceptat regulile jocului unei precedente reuniuni.

Formatul ”uşor” prevăzut la viitoarele reuniuni ale experţilor cu privire la bugetele din perioada 2021-2027 nu permit să existe interpreţi, potrivit acestei surse europene. ”De fapt discuţiile se desfăşoară în engleză” în acest tip de reuniuni, a adăugat ea.

Limba franceză este, alături de engleză şi germană, o limbă de lucru în cadrul instituţiilor europene, însă ea se afă în declin, mai ales după extinderea către ţările din Europa de Est.

La sfârşitul lui martie, preşedintele francez Emmanuel Macron a apreciat că regresul francezei în instituţiile europene ”nu este o fatalitate”, la prezentarea unei serii de măsuri în vederea consolidării francofoniei.

”Engleza nu a fost, fără îndoială, atât de prezentă la Bruxelles, din moment ce vorbim de Brexit”, a spus el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.