Anchetatorii FBI au anunţat luni seara arestarea lui Noor Salman, soţia atacatorului înarmat Omar Mateen, care a ucis 49 de persoane şi a rănit alte 53 în cel mai sângeros atac armat din istoria Statelor Unite. Respectivul atac armat a avut loc în noaptea de 12 iunie 2016, într-un club de noapte al comunităţii LGBT din metropola Orlando, relatează New York Times.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Noor Salman a fost arestată în locuinţa acesteia din apropiere de San Francisco.

Anterior, procurorii au luat în considerare punerea sub inculpare a soţiei atacatorului, care a recunoscut în timpul audierilor că ştia de planurile lui Omar Mateen şi chiar a încercat să-l convingă să renunţe la atacul armat din clubul Pulse. Însă, Noor Salman nu a contactat niciodată autorităţile, deşi ştia că alte persoane nevinovate ar putea să fie ucise de soţul ei, care s-a radicalizat online.

Momentan, se pare că femeia a fost pusă sub inculpare pentru obstrucţionarea justiţiei.

Omar Mateen a ucis 49 de persoane şi a rănit alte 53, înainte de a-şi pierde viaţa într-un schimb de focuri cu forţele de intervenţie de la clubul Pulse.

Salman ar urma să apară marţi în faţa unei instanţe federale din San Francisco.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.