Timişoreanul în vârstă de 30 de ani care a ameninţat că se va arunca de la etajul al patrulea al unui bloc de locuinţe din Timişoara a fost convins să renunţe la gestul extrem, după aproximativ cinci ore de negocieri. Bărbatul a fost transportat la Clinica de psihiatrie din Timişoara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Banat” al judeţului Timiş, Bogdan Mutu, a declarat pentru News.ro că misiunea forţelor de ordine din Timişoara a fost îndeplinită cu succes şi că bărbatul de 30 de ani care ameninţa că se sinucide aruncându-se în gol de la etajul al patrulea al unui bloc de locuinţe a fost convins să renunţe şi să coboare de pe fereastra pe care se afla.

”Misiunea a fost îndeplinită cu succes, bărbatul a fost convins să coboare de pe fereastră şi a fost transportat la Clinica de psihiatrie din Timişoara, a declarat Bogdan Mutu.

Echipaje de pompieri, jandarmi şi poliţişti au negociat, luni, câteva ore cu timişoreanul ca să nu se arunce de la etajul al patrulea al unui bloc de locuinţe din municipiu, primele date indicând că bărbatul ar fi cu posibile probleme psihice.

La faţa locului au fost trimise două autospeciale dintre care una cu autoscară mecanică, dar şi o pernă de salvare.

Potrivit martorilor, bărbatul a stat aşezat pe fereastra locuinţei sale de la etajul al patrulea al unui bloc, cu un picior scos în afară şi avea lângă el un cuţit.

Singura solicitare a bărbatului a fost ”să vină cât mai multă Poliţie”.

Vecinii acestuia au declarat că bărbatul este cunoscut în zonă ca având probleme psihice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.