O femeie a fost prinsă de poliţişti, sâmbătă, când conducea cu viteza de 210 kilometri pe oră pe Autostrada A1, tronsonul Râmnicu Vâlcea - Deva.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Femeia în vârstă de 32 de ani, din Deva, a fost depistată conducând cu viteza de 210 kilometri pe oră în jurul orei 12.00, la kilometrul 309 al Autostrăzii A1 Râmnicu Vâlcea - Deva, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.

Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au sancţionat-o pe femeie cu amendă de 2.900 lei şi i-au reţinut permisul pentru 90 de zile.

Tot sâmbătă, pe acelaşi tronson al Autostrăzii A1, poliţiştii au depistat şi un bărbat care conducea cu viteza de 186 de kilometri pe oră, mai arată sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.