Un agent de poliţie din Bucureşti a fost acroşat de către o maşină, în timp ce dirija traficul în zona Rond George Coşbuc, fiind transportat la spital. Poliţistul, în vârstă de 24 de ani, avea echipament reflectorizant.
”La data de 14 noiembrie 2025, în jurul orei 18.15, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulaţie în zona Rond George Coşbuc. Din primele date, conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 37 de ani, în timp ce ar fi efectuat virajul la stânga dinspre Bd. Libertăţii către Bd. Regina Maria, a acroşat agentul de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere, care asigura măsuri de fluenţă în zona Rond George Coşbuc”, a transmis, vineri seară, Brigada Rutieră a Capitalei.
Poliţia precizează că agentul de poliţie era echipat regulamentar, având elemente reflectorizante pe uniformă.
”În urma accidentului de circulaţie a rezultat rănirea poliţistului, în vârstă de 24 de ani, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul de autovehicul a fost testat cu aparatul Alcooltest, rezultatul indicat fiind «zero»”, a mai transmis sursa citată.
Se fac cercetări de către poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului de circulaţie.
”Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie în care pot fi implicaţi poliţiştii rutieri, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, Brigada Rutieră informează conducătorii de autovehicule că este necesar să manifeste prudenţă sporită în trafic şi să respecte semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţiştilor rutieri, contribuind astfel la menţinerea siguranţei rutiere”, a mai transmis Brigada Rutieră.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







