Peste 550 de participanţi la Festivalul Electric Castle, din localitatea clujeană Bonţida, au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar cinci dintre aceştia au fost transportaţi la spital. Cele mai multe solicitări de asistenţă medicală s-au înregistrat în noaptea de sâmbătă spre duminică, respectiv 144 de cazuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), peste 260 de pompieri, medici de urgenţă şi studenţi voluntari SMURD din cadrul UMF Cluj au asigurat măsurile de intervenţie la Festivalul Electric Castle.
 
Un număr de 557 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar cinci dintre acestea au fost transportate la spital. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind asistate 144 de persoane.
 
Echipe de salvatori formate din militari şi voluntari ai ISU au patrulat în zonele unde au avut loc concerte, atât ziua cât şi noaptea.
 
Pe durata festivalului, în zonă au fost montate două spitale mobile, deservite de personal şi echipamente medicale ale UPU-SMURD Cluj. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.