Poliţiştii au constatat, în ultima lună, 547 de infracţiuni în domeniul operaţiunilor cu material lemnos, au aplicat aproape 9.000 de amenzi în valoare de şase milioane de lei şi au confiscat peste 10.000 de pomi de Crăciun, 1.900 de kilograme de cetină şi 530 de coroniţe de brad.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, Poliţia Română a intensificat acţiunile pentru verificarea operaţiunilor cu material lemnos, precum şi a celor cu pomi de Crăciun, iar în perioada 24 noiembrie - 27 decembrie poliţiştii din toată ţara au organizat 4.546 de acţiuni şi controale în fondul forestier naţional şi în locuri de depozitare sau comercializare a materialului lemnos.

Poliţiştii au controlat în total 4.235 de obiective, dintre care 355 de exploatări forestiere, 330 de instalaţii de depozitare şi 226 de ocoale silvice şi structuri subordonate, fiind constatate 547 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 446 de persoane, în cazul a 20 dintre acestea fiind dispuse măsuri preventive, potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă de Poliţia Română.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 8.783 de amenzi în valoare totală de 5.719.217 de lei şi au confiscat 4.929 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 1.761.453 de lei.

Totodată, poliţiştii au confiscat 10.075 de pomi de Crăciun, în valoare de 317.907de lei, 1.900 de kilograme de cetină, 530 de coroniţe de brad, 63 de ferăstraie mecanice, 36 de topoare/securi, 16 autovehicule şi 637 de alte bunuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.